Ne vom referi acum, la finalul incursiunii – geografice – prin(tre) numele creștine vechi românești, la distribuția, prezentă, a purtătorilor acestor nume. Antroponimele analizate, dintre care, majoritatea, au și formă care include particula sân(t)/sântă, sunt: Crăciun, Cristu, Sântămărie, Elie/Sântelie, Ziane/Sânziane, Pietru/Sâmpietru, Îndrea, Marin/Sânmarin, Toader/Sântoader, Giorzu/Sângiorzu, Medru/Sânmedru, Înton, Nicoară/Sânnicoară, Văsâi/Sânvăsâi.

La nivel mondial, totalul purtătorilor acestor patronime, cu toate variantele și derivatele consemnate (de ordinul sutelor) depășește 3,8 milioane locuitori. Cele mai ridicate ponderi ale acestor nume se regăsesc în România – 8,58%, Statele Unite – 7,09%, Italia – 6,98%, India – 6,89%, Rusia – 5,88%, Columbia – 5,76%, Mexic – 5,08%, Spania – 4,26%, Brazilia – 4,21%, Indonezia – 2,75%, Venezuela – 2,64%, Filipine – 2,53%, China – 2,44%, Ucraina – 2,19%, Bulgaria – 1,96%, Argentina – 1,62%, Hong Kong – 1,54%, Japonia – 1,53%, Franța – 1,47%, Serbia – 1,33%, Peru – 1,29%, R.D. Congo – 1,02%, Chile – 0,96%, Polonia – 0,81%, Cuba – 0,71%, R. Moldova – 0,64%, Canada și Panama – 0,58% fiecare, Bangladesh – 0,52%, Ungaria – 0,51%. Toate aceste țări cumulează peste 80% din totalul purtătorilor patronimelor amintite.

Se regăsesc în acest top mai multe categorii de state. În primul rând, cele unde prezența patronimelor amintite nu atestă o frecvență mare a unor nume creștine, ci doar o simplă identitate și/sau asemănare formală: India, Indonezia, China, Hong Kong, Japonia, R.D. Congo, Bangladesh. Sunt țări care nu au nici o legătură, nici în plan confesional, nici în cel etno-lingvistic cu substratul creștin-romanic pe care-l evidențiază antroponimele analizate de noi. O a doua categorie cuprinde țările de limbă romanică (majoritar hispanice, dar nu exclusiv), unde, fie cucerirea de către europeni, fie migrația unor romanici europeni, au făcut ca asemenea nume să aibă procente notabile: Columbia, Mexic, Brazilia, Venezuela, Filipine, Argentina, Peru, Chile, Cuba, Panama. La acestea se pot adăuga Statele Unite, Canada și Rusia, primele două și fiindcă găzduiesc importante comunități romanice (hispanofone și/sau francofone), dar și ca urmare a aportului imigratoriu romanic european, dat inclusiv de către originari din spațiul românesc. O a treia categorie include țările de limbă romanică din Europa: alături de România și R. Moldova, intră aici aproape toate statele unde limbile romanice sunt majoritare: Italia, Franța și Spania, fapt ce denotă o circulație veche a unor asemenea forme, moștenite, în proporții diferite, de fiecare comunitate din aceste state, încă din vremea Imperiului roman, din limba latină. Nu în cele din urmă, o altă categorie este reprezentată de țări din apropierea României și a R. Moldova: Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria, fapt explicat prin perpetuarea, din perioada traco-daco-romană a unor astfel de forme, devenite românești și preluate prin asimilarea, de către comunitățile etnice majoritare din aceste state, a unei mari părți a elementului românofon de acolo.

Prin grupul țărilor din această ultimă categorie, detaliem analiza, la nivelul spațiului carpato-balcanic, unde am inventariat peste 526 de mii de purtători ai acestor patronime. Cele mai mari ponderi se înregistrează în România – 50,57%, Bulgaria – 13,44%, Ucraina – 9,61%, Serbia – 4,49%, R. Moldova – 3,8%, Grecia – 2,82%, Polonia – 2,23%, Albania – 2,19%, Bielorusia – 1,66%, Croația – 1,65%, Bosnia-Herțegovina – 1,2%, Ungaria – 1,19%, Austria – 1,14%, Turcia – 1,01%. La acest nivel, se remarcă, pe lângă statele vecine, amintite mai devreme, și majoritatea celorlalte state, fie balcanice – Croația, Bosnia-Herțegovina, Albania, Grecia, Turcia – fie carpatice – Austria, Polonia, Bielorusia. În majoritatea acestor țări au existat și, în mică măsură, mai există și azi, comunități românești, care au transmis populațiilor majoritare azi acolo, asemenea forme onomastice.

Dacă ne referim doar la spațiul românesc actual, cu procente importante se evidențiază Muntenia – 14,2%, București-Ilfov – 9,5%, Moldova – 7,68%, Ardeal – 6,47% și Oltenia – 3,06%. Dintre celelalte entități de nivel regional din spațiul carpato-balcanic, cu ponderi notabile se impun toate regiunile Bulgariei – cu procente între 1,3% – Yugoiztochen și 3,06% – Severozapaden, Attiki – 1,08% (Grecia), Juzna i Istocna Srbija – 1,48% și Sumadija i Zapadna Srbija – 1,47% (Serbia) și Zakarpats’ka oblast’ – 1,15% (Ucraina).

Din enumerarea de mai sus, reiese ideea că, alături de spațiul românesc actual, atât la sud de Dunăre – în Bulgaria, dar și în regiunile balcanice ale Serbiei – cât și la nord – în Transcarpatia ucraineană, elementul românesc, în mare măsură slavizat, a folosit intens asemenea nume, transmițându-le, ulterior și elementului slav(ofon), majoritar azi în regiunile menționate.