Acest patronim – cu varianta sa Stămărie – este rezultatul evoluției formei latinești Sancta Maria, derivată din numele Maria, al Maicii Domnului. Este, deloc întâmplător, singurul nume feminin păstrat între patronimele creștine vechi românești. Din rațiuni obiective – frecvența extrem de mare a numelui – am evitat să analizăm și patronimul Maria, prezent, practic la toate neamurile din lumea creștină.

La nivel mondial, am consemnat peste 167,4 mii de purtători ai acestor forme. Cu o frecvență mai mare, acestea se regăsesc în Spania – 17,8%, Mexic – 16,83%, Columbia – 13,52%, Peru – 9,55%, Statele Unite – 5,37%, Italia și El Salvador – 4,63% fiecare, Venezuela – 3,76%, Ecuador – 3,11%, Argentina – 2,51%, Costa Rica – 2,18%, Honduras – 2,1%, Nicaragua – 1,12%, Franța – 1,1%, etc. În România aceste forme au o pondere mult mai modestă – doar 0,11%.

Din nou, constatăm că lumea romanică vest-europeană – reprezentată de Spania, Italia și Franța – cu „extensia” sa latino-americană are rezervată „partea leului”, cu peste 80% din purtătorii acestor nume. Intră aici chiar și Statele Unite, deoarece, pe lângă imigranții latino-americani și romanici europeni, deține și o importantă comunitate hispanică, localizată în partea sudică a țării.

Dacă ne referim doar la spațiul carpato-balcanic, putem preciza că, din cele peste 200 de persoane care poartă asemenea nume, 87,38% se localizează în România. Cu procente de peste 1% se mai evidențiază doar Cehia – 8,41% și Bulgaria – 1,4%, izolat consemnându-se asemenea patronime în Polonia, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Croația și Albania.

În spațiul românesc, cele mai însemnate ponderi se notează în Ardeal – 66,36% din totalul carpato-balcanic, urmat de București-Ilfov – 13,55% și Crișana – 6,07%.

Remarcăm faptul că, atât la nivel mondial, cât și în spațiul carpato-balcanic, prezența mai însemnată a numelui se leagă de răspândirea creștinismului roman (devenit, din secolul al XI-lea, romano-catolic) sau/și de păstrarea, chiar dacă la un nivel mai modest, a „peceții Romei” (atunci când ne referim la albanezi și/sau la români, în ambele cazuri, o parte din populație aparținând cultului catolic). Prezența unor astfel de patronime și în Ucraina și Bulgaria trebuie pusă în legătură și cu prezența acolo, de secole, a unor comunități românești, astăzi mult diminuate atât numeric, cât și procentual. De fapt, și în celelalte state, legate, de sute de ani, de lumea romano-catolice, au existat – și, în unele cazuri, mai există și azi – asemenea comunități.