Ca și Îndrea/Undrea, care au derivat din forma greco-latină Andreas, numele Înton(ie) a evoluat din latinescul Antonius, formă prezentă, în lumea romană, chiar de dinaintea începutului erei creștine.

La nivel mondial, se mai consemnează, în prezent, aproape 6 mii de purtători ai acestui nume. Cele mai mari ponderi se constată în R. Sud-Africană – 44,99%, R.D. Congo – 27,92%, Camerun – 15,21%, Lesotho – 2,88%, Grecia – 1,84%, Nigeria – 1,8%, Botswana – 1,49%, Namibia – 1,37%, Rusia – 0,84%, Franța – 0,8%. În toate statele africane amintite este vorba doar de omofonie cu formele menționate mai sus, iar în Rusia – de rezultatul unor migrații, fapt ce poate fi constatat, în parte, și în Franța (unde este posibil, cum am văzut și în cazul altor nume, ca asemenea forme să se fi păstrat, ca și în spațiul carpato-balcanic, din perioada imperială romană). În România și R. Moldova nu mai există azi asemenea forme – atestate, totuși, în trecut (N. A. Constantinescu, 1963) – atestări actuale consemnându-se doar în regiunea Cernăuți (Ucraina).

În ceea ce privește spațiul carpato-balcanic, au fost înregistrați peste 100 de locuitori care poartă acest nume. Peste 99% se înregistrează în Grecia și aproape 1% – în Ucraina. În Grecia, cele mai multe atestări se consemnează în Kentriki Makedonia – 62,16% (regiune unde există și azi o importantă minoritate românofonă – aromâni și meglenoromâni), urmată de Attiki – 18,92% și Peloponnisos – 14,41%. În Ucraina actuală, regiunea Cernăuți este singura unitate administrativă nord-dunăreană cu asemenea atestări, prezente în localitatea Igești din județul (interbelic) Storojineț, prin forma Inteneko (probabil, o deformare, de la un Intonucu, fapt confirmat de prezența, în aceeași regiune – dar și la Chișinău și în Transnistria, a formei Antonuk și de atestarea, din nou, în Basarabia, a uneia derivate – Antonociuc).