Continuăm astăzi prezentarea distribuției spațiale a formelor vechi românești ale unor antroponime creștine. Între acestea se înscrie și numele Toader, cu forma Sântoader, ambele cel puțin la fel de vechi, cu începuturi în primele secole creștine. Cele două forme provin din cele latinești – Theodorus, respectiv Sanctus Theodorus.

La nivel mondial, am consemnat aproape 51 de mii de purtători ai unor asemenea nume, cu tot cu variante și derivate. Cel mai frecvent, purtătorii acestora apar în România, cu mai bine de 4/5 din total – 80,84%, urmată de Ucraina – 3,87%, R. Moldova – 3,69%, Statele Unite – 1,77%, Spania – 1,63%, Rusia – 1,24%, Serbia – 0,84, Canada – 0,77%, Ungaria – 0,74%, Uruguay – 0,6%, Argentina – 0,56%, Bosnia-Herțegovina – 0,47%, Italia – 0,4%, Franța – 0,28% și Regatul Unit – 0,23%.

Din nou, dacă prezența însemnată în state ca Ucraina, Ungaria, Serbia și Bosnia-Herțegovina se leagă atât de prezența – trecută și/sau actuală a unor comunități român(ofon)e – în Statele Unite, Canada, Regatul Unit și Rusia avem de-a face cu rezultatul unor emigrări românești, mai vechi sau mai noi… În schimb, fără a nega, și acolo, măcar în parte, rolul unui proces migratoriu românesc, în Italia, Franța, Spania (de unde acestea au fost duse, ulterior, peste Ocean, în America Latină – Uruguay, Argentina) credem că este vorba, la cote mai modeste ca în cazul altor patronime, de forme păstrate – în mai mică măsură decât în spațiul carpato-balcanic – de la finalul antichității latin(ofon)e.

Dacă schimbăm nivelul analizei, doar la scara spațiului carpato-balcanic, observăm că din cele peste 46,3 mii de ocurențe, peste 90% se consemnează în cele două state românești, dintre care România cumulează 88,74%, iar R. Moldova – 4,07%. Cu ponderi semnificative se evidențiază și Ucraina – 4,17%, Serbia – 0,93%, Ungaria – 0,82% și Bosnia-Herțegovina – 0,52%. Notăm, astfel, faptul că extensiunea patronimului depășește limitele spațiului românesc actual spre nord, vest și sud-vest. Iarăși, fără a lipsi, atestările acestor forme în regiunile balcanice care s-au aflat sub autoritatea Imperiului roman (de răsărit, din 395), sunt mult mai rare. Am notat asemenea nume în Bulgaria, Turcia, Cipru, Grecia, Kosovo, Muntenegru, Croația și Slovenia. De asemenea, dintre celelalte țări nord-dunărene (carpatice), cu prezențe mai modeste amintim Austria, Cehia, Slovacia, Polonia și Bielorusia.

Regiunile românești cu cele mai însemnate ponderi ale patronimului analizat sunt Muntenia – 24,16% din totalul carpato-balcanic, Moldova – 23,21%, Ardeal – 12,59%, București-Ilfov – 11,23%, Crișana – 4,58%, Dobrogea – 4,5%, Basarabia – 2,9%, Banat – 2,8% și Oltenia – 2,72%. Dintre celelalte entități administrative carpato-balcanice se remarcă regiunile Cernăuți – 2,83% și Transcarpatia (Zakarpats’ka oblast’) – 0,7% (Ucraina), Közép-Magyarország – 0,32% și Észak-Alföld – 0,31% (Ungaria), Beograd – 0,37%, Vojvodina – 0,29% și Juzna i Istocna Srbija – 0,26% (Serbia), Republika Srpska – 0,41% (Bosnia-Herțegovina).

De fapt, prezența însemnată a unor forme ale numelui și în două state situate în nord-vestul Peninsulei Balcanice (Bosnia-Herțegovina, Serbia) pare a demonstra atât vechimea numelui Toader, cât și faptul că, aflate mai mult în afara controlului – imperial și patriarhal – al Constantinopolului, aceste regiuni au putut păstra mai bine aceste forme, prin localnicii traco-daci romanizați, deveniți, din secolele VIII-IX, români. Chiar dacă elementul românesc a fost, ulterior, asimilat, în mare măsură, el a transmis populației slave aceste forme, până astăzi.