În anul 1640, la 7 martie, autoritățile principatului transilvan au decis realizarea unui nou urbariu (o înregistrare statistico-fiscală) pentru Țara Oltului (cunoscută și sub numele de Țara Făgărașului), așa cum arată și imaginea de mai jos, preluată din lucrarea Urbariile Țării Făgărașului, vol. I, editat de David Prodan.

Între localitățile inventariate, se numără și satul Părău, situat în partea estică a Țării Oltului, așa cum apare prima pagină a Urbariului acestei localități, mai jos (unde localitatea este consemnată, deformat, Parroh):

Pe pagina a doua a înregistrării menționate, apare un Stanciul Boamfă – în text, Ztancsul Baffa -, prima mențiune a unui strămoș, alături de care sunt consemnați doi feciori:

Următoarea mențiune este din secolul al XVIII-lea, când, la 1726 este amintit, în lucrarea publicată de Ștefan PașcaNume de persoane și nume de animale din Țara Oltului, un Bonfe (poate, Bomfea, spune autorul), tot la Părău. În lucrarea menționată, profesorul clujean dă și sensul termenului – umflătură -, confirmat, după 1990, de documentările la teren, care evidențiază faptul că, în Banat se spune și azi pită boamfă, pâinii bine crescute/dospite… Semnificația numelui, de origine germană, derivat dintr-o poreclă, concordă cu sensul numelui celeilalte părți a neamului Bomfeștilor, numită Grasea, frecvent menționată în secolele trecute (inclusiv în Urbariul menționat), dar dispărută complet în ultimele decenii… Pe de altă parte, sensul cuvântului care a dus la apariția numelui este identic cu cel al formei moldovenești boalfă.

Consemnările purtătorilor acestui nume s-au îndesit, de la finele veacului al XIX-lea, în cartea lui C. Stan, Școala popoarană din Făgăraș și depe Târnave, vol. I, Făgărașul, la p. 340-341 apărând învățătorul Mateiu Boamfă, născut în același sat, în 1887.

O altă mențiune, datând din anii primei conflagrații mondiale, se leagă de unul din fii satului, ajuns în America, unde este amintit în Statele Unite. Pe de altă parte, după ce, în perioada interbelică, mulți ardeleni plecați peste Ocean, înainte de 1918, s-au întors, după Unire, în Țară, venirea comunismului în România, după 1945, i-a determinat pe mulți să ia, din nou, calea exilului, în Statele Unite. Dintre cei rămași în țară, la Părău, este amintit, printre cei care s-au opus instaurării comunismului, învățătorul Ion Boamfă. De asemenea, părăienii își amintesc că, una din rudele neamului Bomfeștilor, plecată în America, a contribuit, în urmă cu circa patru decenii, la amenajarea uneia dintre stațiile de autobuz din satul strămoșilor ei, prin construirea unei copertine, care să-i apere pe cetățeni de soare, ploaie sau vânt și a unei fântâni cu apă potabilă, dotată și cu o cană cu care călătorul să-și astâmpere setea…

De acum mai bine de un secol datează, pe lângă primele migrații spre satele vecine – Vad, Ohaba – sau spre America și primele plecări de părăieni – inclusiv purtători ai numelui Boamfă, peste munți, în Vechiul Regat. Astfel, o primă asemenea mențiune este legată de un cetățean stabilit la Brăila. După al doilea război mondial, aria de migrație a părăienilor – inclusiv a Bomfeștilor – s-a extins, pe lângă județele ardelene (Brașov, Cluj), existând și purtători ai numelui stabiliți în Muntenia (la Pitești, București, Țăndărei), Dobrogea (Constanța, Ovidiu) sau în Moldova și Bucovina (Gura Humorului și/sau Iași). De asemenea, izolat, probabil din perioada Imperiului austro-ungar, apar, până azi, purtători ai numelui la Budapesta. În satele vecine, în Țara Oltului, mențiunile actuale amintesc prezența purtătorilor numelui la Vad, Șercaia, Veneția de Jos, Grid, Ticușul Nou și, mai ales, în municipiul Făgăraș.

* Am utilizat această formă, nu doar după titlul uneia dintre cărțile lui Mihail SadoveanuNeamul Șoimăreștilor, ci și ca urmare a faptului că, așa cum, în exprimarea populară, o vizită la familia Popa, sau Popescu, este numită, de români, vizită la Popești acasă, la fel și tatăl meu și alți părăieni, fii ai Țării Oltului, referindu-se la neamurile din localitate, aparținând de familiile Boamfă, Oană și/sau Manciulea, frecvente în sat, vorbeau/vorbesc despre Bomfești, Onești și/sau Manciulești. Această realitate „leagă” referințele la familiile părăiene de unul din cele mai vechi sufixe cu sens de plural colectiv, -ești, evoluat, probabil, din traco-dacicul -isk.