Antroponimul Ziane, cu mai cunoscuta sa variantă Sânziane este forma românească veche a numelui-tulpină Ioan, moștenită direct din perioada creștinării (prin romanizare) a traco-dacilor, de către strămoșii noștri.

Deși, la prima vedere, patronimul amintit – cu variantele și derivatele sale – pare aproape dispărut, necunoscut, numărul de forme înrudite este surprinzător de mare – peste 80! Totuși, cel puțin la nivel mondial, unele forme identice sau asemănătoare cu cele vechi românești sunt doar omofone (sună/arată la fel), dar au, aproape sigur, altă semnificație: astfel, ne îndoim că, din cei peste 304 mii de purtători ai unor nume legate de aceste forme, cei din China (cu 30,36% din totalul amintit), Myanmar (5,46%), Rusia (4,19%), Burkina Faso (4,16%), sau Cote d`Ivoire (3,34%) au vreo legătură cu semnificația antroponimului românesc. Alta este situația cu formele din Italia (10,99%), sau Brazilia (10,69%), țări unde se vorbesc limbi romanice și asemenea forme pot fi, ca și în cazul celor românești, continuatoare ale unor forme venite din limba latină. Și faptul că totalul purtătorilor formelor românești are o pondere modestă – doar 0,88% din suma mondială în România și 0,05% în R. Moldova este un argument în acest sens…

„Coborând” nivelul analizei la spațiul carpato-balcanic, situația se schimbă. România, cel puțin, deține o pondere semnificativă din cei aproape 23 de mii de purtători ai unor asemenea nume: 11,65%. Totuși, cu ponderi chiar mai mari se remarcă Ucraina (19,53), Bielorusia (19,24%) și Turcia (12,18%), la care se alătură Albania, cu 8,64%. Dacă, în privința Turciei – cu o mare parte din teritoriu în afara spațiului carpato-balcanic și cu trăsături culturale – etno-confesionale – mult diferite de contextul apariției formelor românești, nu credem că există vreo legătură de semnificație cu antroponimele analizate aici, în cazul celorlalte țări ar exista o explicație, fie și parțială. Astfel, multe din aceste forme atestate în Ucraina se găsesc în regiuni situate la nord și est de spațiul românesc actual (inclusiv Cernăuți, care chiar se situează în spațiul românesc, ca parte a României interbelice), cele septentrionale continuându-se cu regiunile bieloruse, unde – după atestări istorice și etnografice (dave dacice atestate și onomastic, frecvență mare a antroponimelor legate de păstorit) – se relevă, tot mai clar, o prezență veche a strămoșilor noștri, care, chiar dacă au dispărut de timpuriu (poate, în jurul anului 1000 sau puțin după), au lăsat numeroase asemenea urme. Pe de altă parte, frecvența unor asemenea forme la albanezi e și mai explicabilă, prin legăturile românilor – pe filieră traco-dacă – cu acest popor balcanic.

Dintre regiunile spațiului carpato-balcanic cu ponderi semnificative ale acestor nume se evidențiază Stredné Slovensko (2,3%) – în Slovacia, Jadranska Hrvatska (1,92%) – în Croația, Volins’ka (2,04%), Donec’ka (1,8%) – în Ucraina, Brèst (6,23%), Miensk (5,92%), Miensk-Horad (3,85%) – în Bielorusia. În toate aceste cazuri este vorba de vechi comunități românești, între timp asimilate complet de slav(ofon)ii conlocuitori, azi majoritari în zonă.

Dacă ne referim strict la spațiul românesc actual – în sens restrâns, doar la România și Republica Moldova – cele mai frecvente atestări ale acestor patronime se localizează în Moldova (3,1%), București-Ilfov (2,11%), Muntenia (1,9%) și Ardeal (1,67%). De fapt, este același areal cu frecvențe mari ale numelor legate de patronimul Cristu/Cristofor, analizat anterior, doar ordinea acestor prime regiuni fiind diferită. Ponderile mai modeste pentru Basarabia (sau, pentru Republica Moldova, în ansamblu – doar 0,68%) nu trebuie să surprindă: pe de-o parte, este vorba de urmarea perioadelor de ocupație străină (țaristă, respectiv sovietică), dar și de unele diferențieri regionale care apar și în alte spații, aproape la fel de omogene din punct de vedere etno-lingvistic: dacă Albania are 8,64% asemenea nume, Kosovo – cu o majoritate de circa 90% albanezi adună numai 0,44%. În plus, regiuni aparținând și azi României – Bucovina (0,46%), Banat (0,42%), Maramureș (0,18%), Oltenia (0,1%) – au valori chiar mai mici decât cele ale regiunii pruto-nistrene… Față de Bucovina, regiunea Cernăuți (azi, la Ucraina) are valori mult mai mari – 0,97%, la fel Transcarpatia (1,4%), față de Maramureș, ori regiunea sârbă Juzna i Istocna Srbija (0,15%), regiunile bulgare Severozapaden (0,73%) și Severen tsentralen (0,35%), în raport cu Oltenia, sau regiunea maghiară Dél-Alföld (1,36%) prin comparație cu Banatul…

La final, câteva cuvinte despre variantele/derivatele formei Sânziane. Acestea – în număr de 19 – totalizează doar 587 purtători (2,56% din total), cele mai multe atestări fiind în Moldova (218), Crișana (140) și Ardeal (133), după care urmează Basarabia (31). Se conturează, astfel, o arie moldo-transilvană în care această formă – păstrată, până azi, și prin sărbătoarea Sânzienelor (numită, în sud, Drăgaica) – s-a conservat mai bine, inclusiv prin onomastică. Nu întâmplător, prelungirile peste graniță ale acestor forme au atestări spre vest (Ungaria), nord-vest (Polonia) și nord (Ucraina).