Pe vremea voievodului Roman Mușat (sfârșitul veacului al XIV-lea), târgul de la confluența Moldovei cu Siretul, numit, probabil, Târgul lui Romașcu, a fost înzestrat cu o cetate. Recunoscători, locuitorii așezării au decis schimbarea numelui, în Roman, după cel al voievodului Moldovei. Totuși, vecinii din așezările înconjurătoare – și, după ei – și restul lumii, au continuat, de peste șase secole, până azi, să-i numească pe locuitorii orașului, nu romăneni, ci romașcani, termenul fiind derivat de la numele mai vechi, Târgul lui Romașcu…

Peste munți, pe Valea Oltului ardelean, a apărut, probabil, din secolul al IX-lea, o formațiune prestatală românească – amintită, în veacul al XII-lea, sub numele de Terra Blachorum, în documentele cancelariei regale a Ungariei – numită de locuitori, după râul principal – Țara Oltului. Nu e singura situație de acest fel, întâlnind, printre zecile de țări, formațiuni numite Țara Bârsei, Țara Lăpușului, Țara Berladnicilor sau Țara Moldovei… În consecință, dacă, de pildă, locuitorii țărilor amintite s-au denumit pe ei înșiși lăpușeni sau moldoveni, cei din Țara Oltului și-au zis olteni. Fapt reținut și de vecinii de la nord de Olt, „de pe Ardeal”, cum zic și azi făgărășenii… În secolul al XVIII-lea, însă, după ce, vreo două decenii (1718-1739) s-a aflat sub ocupație habsburgică, partea de la vest de Olt a Țării Românești, numită, scurtă vreme Valahia austriacă, a primit numele de Oltenia… Spre a nu (mai) fi confundați, ulterior, cu oltenii din Oltenia, oltenii din Țara Oltului – numită, din veacul al XIV-lea, și Țara Făgărașului, după cel mai important centru al ei, au început să-și spună făgărășeni (așa cum, mândru, se declara și Badea Gheorghe Cârțan, din Cârțișoara, în secolul al XIX-lea), dar nu i-au putut convinge să facă la fel și pe vecinii lor de la nord de Olt, care continuă să-i numească tot olteni…

În acest caz, facem o paranteză, spre a evidenția dificultatea definirii oltenilor, în general. Sunt la fel de olteni, dacă putem spune așa, atât cei din Țara Oltului, cei din Oltenia, cei din fostul județ Olt (situat în vestul Munteniei), dar și secuii maghiarofoni din bazinul superior al Oltului, dacă locuiesc în vecinătatea acestuia…

Și încă un exemplu, legat de ideea amintită la început… În Evul Mediu, primul stat rus din istorie a fost Rusia kieveană, care avea, așa cum se poate observa lesne, capitala la Kiev… Da, dar azi Kievul este capitala Ucrainei, care are, în majoritate, cetățeni vorbitori ai altei limbi decât rusa, ucraineana… Ceva pare în neregulă aici, deși nu este… Din ramura vestică a primilor ruși, de prin secolele XIII-XV, s-a desprins, întâi, un dialect, să-i zicem dialectul ucrainean al limbii ruse, care s-a tot diferențiat de restul acestei limbi, până când a devenit o altă limbă, ucraineană… Totuși, vecinii vechilor ruși – românii, dar și ungurii – au ținut minte că acești vorbitori de limbă slavă erau (și, în onomastică mai sunt și azi!) ruși. Astfel, onomastica românească a conservat antroponimele Rus, Rusu, Rusescu, Rusan și altele, așa cum în maghiară apare patronimul Orosz – din care a rezultat și o formă, românizată, Oros – care îi denumesc pe ucraineni ca ruși, adică ceea ce erau pe la începuturile epocii medievale. Cu rușii de azi, românii, cel puțin, au intrat în contact mai târziu – prin veacurile XVII-XVIII – numindu-i după cel mai important centru al lor de atunci (și de acum), Moscova, adică moscali sau muscali… Probabil, același sens îl are și patronimul maghiar Muszka.