După introducerea – fie și parțială – în calculator a datelor electorale din (aproape) un secol de alegeri (1890-1980), putem face câteva aprecieri legate de caracteristicile peisajului electoral din „Țara Soarelui Răsare”.

Astfel, ca o trăsătură de continuitate, spectrul politic japonez este dominat de mișcările conservatoare, cu tentă, pe alocuri naționalistă (mai ales înainte de 1945). În plan secundar, se remarcă preferința pentru formațiuni liberale – aproape absente, însă, în perioada postbelică… Din perioada interbelică apar formațiunile socialiste și social-democrate și chiar cele comuniste, care vor câștiga în importanță după 1945. De asemenea, o trăsătură de continuitate este dată de preferințele alegătorilor pentru candidați independenți, dintre care, fie și doar câțiva, au fost votați la fiecare scrutin.

Specificul electoral japonez reflectă, dacă e să tragem o concluzie (fie ea și parțială, incompletă), trăsăturile imprimate societății japoneze începând cu a doua parte a veacului al XIX-lea, în era Meiji: un „model cultural” în care, cu toate inserțiile occidentale (europene, americane), s-a păstrat o mare parte din moștenirea locală, națională. Este suficient să privim filmul Ultimul samurai sau să ne uităm la japonezii de azi: la muncă merg cu genți-diplomat, îmbrăcați „la patru ace”, dar, acasă, stau în kimono! Aș vrea să văd și eu, nu intelectuali români, ci măcar țărani (care se consideră chiar jigniți dacă le spui astfel), care, după ce-și termină treaba, stau, acasă, în casă, îmbrăcați în port popular românesc!…

Despre specificul regional japonez – cu altă ocazie, deoarece mai este de „prășit” la introducerea datelor…