Mergând pe urmele lui Sorin Olteanu (2010), care a delimitat mai multe arii dialectale ale limbii traco-dace, pornind de la formanții toponimici preponderenți în diferitele regiuni locuite de neamul tracic, opinăm că se poate realiza o hartă cu distribuția spațială a acestor arii dialectale. Harta ar urma să fie realizată la nivelul NUTS2/regional, ale spațiului carpato-balcanic (mergând, strict convențional, după decupajul regional actual), prin metoda clasificării ierarhice ascendente.

Cum datele onomastice (oiconimele) există, ar urma introducerea lor într-o bază de date, pe regiuni, însumarea numărului de toponime conținând fiecare formanți toponimici – dava, -para, -bria, -dina, -diza – eventual și alte oiconime, specific traco-dace. Apoi, se vor calcula valorile procentuale ale fiecărui formant, la nivel regional și per total, la nivelul întregului spațiu carpato-balcanic. Cu aceste valori procentuale se va realiza harta.

Eventual, pe o altă hartă, se pot evidenția și influențele alogene – deja, destul de diversificate, chiar și la nivelul, destul de modest, al informațiilor documentare/epigrafice și chiar dacă vorbim despre epoca antică. Ar fi vorba de influențe celtice, venite dinspre partea central-vestică a Europei, pe cel puțin trei direcții – cea a Nistrului (Carrodunum, aproape de Hotin), cea dunăreană (Singidunum/Belgrad, Noviodunum/Isaccea) și cea balcano-asiatică (Serdica/Sofia, provincia Galatia din Asia Mică). Apoi, este vorba de influențe grecești (atestate prin puzderia de polisuri de pe litoralul pontic, dar și de așezările din sudul Peninsulei Balcanice) și, mai rar, chiar macedonene (tot în această zonă a Balcanilor). Aceste elemente ar întări ideea că, pe fondul preponderenței etnice traco-dace, în spațiul carpato-balcanic, asistăm, înspre partea finală a antichității, chiar înainte de pătrunderea romanilor, la o diversitate etno-lingvistică, cu influențe celtice, grecești, macedonene, ilire, scitice, etc.