A început campania electorală pentru prezidențiale. În plus, anul viitor vor avea loc și alegeri locale și parlamentare, dar și alegeri la nivel academic (universitar). Le pun în vedere acelora care vor să-mi ceară votul, că, fără o educație bazată pe credință sinceră în Dumnezeu, bun-simț, bună-credință, bună-cuviință, omenie, caracter, cei „șapte ani de acasă”, onestitate, seriozitate, competență, conștiință, caracter, coloană vertebrală, respect față de om și de munca lui, NU VOR AVEA NICI UN VOT de la mine! Prefer SĂ NU VOTEZ DELOC, decât să aleg „răul cel mai mic”. Din însumarea mai multor asemenea „rele cele mai mici” (cel puțin în ultimii 30 de ani) am ajuns noi aici, ca societate, ca țară, ca popor! Iar continuarea, tot pe această cale, fără elementele amintite mai sus, înseamnă drumul spre DEZASTRU!
Condiția de bază pentru a vota! Sâmbătă, oct. 12 2019
Altfel de spaţii and Centenar 2019 and Opinii and Politică. Altfel Altfel de spaţii, Centenar 2019, Opinii, Politică. Altfel 15:52