Evoluția latinei carpato-balcanice a cunoscut mai multe faze. Prima a fost cea din vremea Imperiului întreg (până în secolul al III-lea), etapă în care și Dacia nord-dunăreană a făcut parte din teritoriul imperial… Deja, după Edictul lui Caracalla (212 d. Hr.), prin care toți locuitorii deveneau cetățeni romani, interesul traco-dacilor pentru învățarea – mai bine sau mai puțin bine – a limbii oficiale, a crescut…

Așa încât, probabil, de pe la mijlocul secolului al III-lea, asistăm la o creștere sensibilă a numărului de traco-daci bilingvi, care vorbeau și în idiomul local, dar foloseau, în relația cu autoritățile imperiale, limba latină. Această fază a ținut până pe la sfârșitul secolului al IV-lea, când Imperiul se divizează și, de acum încolo, influența latinei oficiale de la Roma – aflată, ea însăși în criză și deci, lipsită (aproape) complet de autoritate (inclusiv în plan lingvistic, așa cum certifică Appendix Probi) – se va diminua până la dispariție.

Probabil, de la începutul secolului al V-lea, până la sfârșitul veacului următor (după 580, latina Imperiului roman de răsărit este eliminată, fiind înlocuită cu greaca), dialectul traco-daco-roman al latinei carpato-balcanice, capătă trăsături tot mai originale… Pe lângă faptul că raportarea la latina oficială de la Roma e(ra) extrem de modestă (Roma este reintegrată la Imperiu, în prima parte a secolului al VI-lea, de un împărat traco-roman, Justinian), latina carpato-balcanică suportă o influență tot mai pregnantă din partea limbii elene. Aceasta era sigur vorbită, atât înainte de 330 (anul stabilirii capitalei imperiale pe malurile Bosforului), cât și după, așa cum o dovedesc atât numele – grecesc! – al noii Capitale – Constantinopolis (deși, împăratul, tot traco-roman, Constantin cel Mare intenționase să o numească Nova Roma, în latină!), cât și cel al bisericii care a devenit, după 535, Hagia Sophia: Megali Ekklesia (tot grecesc!)!… Și nu trebuie să ne mire faptul că, în aceeași vreme, mai multe zeci de locuitori traci, dintr-o așezare din sudul Peninsulei Balcanice, trimit(eau) o petiție către autoritățile (romane) ale localității, scrisă în grecește!… Tot așa se explică și tot în partea sudică a Balcanilor, dăinuirea numelui, cu rezonanțe dacice, al Plovdivului, evoluat din forma traco-dacă (tradusă din greacă, de traci bilingvi) Pulpudava (apoi Pulpudeva) – replică autohtonă a elenului Philippopolis… De fapt, după cum afirmă Gh. Ivănescu (1980) și S. Olteanu (2010), modificarea lui a în e pare a fi o influență elenă asupra graiului traco-dac balcanic din zonă… Tot așa, este posibil ca, în această a treia etapă, mai ales în zonele cu bilingvism greco-latin (Dobrogea, regiunea Sofiei, nordul Greciei), populația traco-dacă, în curs de romanizare (deci, chiar trilingvă, o vreme), să fi preluat și multe elemente specifice limbii grecești…

După intervalul 580-602, latina carpato-balcanică (dialectul traco-daco-roman al acesteia) se distanțează și mai mult de latina oficială (cu care, și așa, nu mai avea prea multe legături, transformându-se, până în secolul al IX-lea, într-un idiom neo-latin, limba română… Ruperea ultimelor legături, modeste, cu lumea latinofonă a fost accelerată de înlocuirea latinei cu greaca (580 d. Hr.) și de pătrunderea slavilor la sud de Dunăre (căderea frontierei dunărene a Imperiului – 602 d. Hr.).

Aieste rânduri (și gânduri) constituie o ipoteză de lucru, cu multe semne de întrebare (pe care mi le pun mie, în primul rând!), așa că „nu trageți în pianist!” 🙂