Oare ce este de făcut, când ai deasupra o gașcă de mutanți, nesimțiți până-n pânzele albe, cărora, deși le-ai făcut observație de mai multe ori că dupăie și deranjează, făcând zgomot, noaptea, după miezul ei, dimineața devreme (înainte de orele 6) sau/și în timpul programului de odihnă de la prânz, pus (degeaba) de administrație, continuă, cu aceeași nesimțire să tropăie, izbească, dupăie??? Le-am urat, odată, să le dea Dumnezeu exact atâta bine cât fac și ei (nici mai mult, dar nici mai puțin) și mutantul cel mare mi-a închis ușa în nas!… Reînnoiesc urarea și le fac „reclamă” și aici, poate mai află și alții! Deși, la nivelul de găunoșenie, de anti-empatie, de goliciune interioară, pe bază cărora, când le vorbești, nu privesc LA, ci PRIN TINE, nu va avea efect!…

Fac o precizare generală – și pentru mutanții nesimțiți abia menționați mai sus, dar și pentru alte „categorii” obișnuite cu „regula” de a „nu avea nici o regulă” – că demersurile pentru bun-simț, bună-cuviință, bună-credință, cumsecădenie, omenie, onestitate, respect reciproc și multe altele asemenea, nu sunt făcute „fiindcă așa vrea mușchiul meu”, ci pentru că așa au funcționat aceste norme sute și mii de ani și deoarece, atunci când chiar membrii „categoriilor” de mai sus vor ajunge fără apărare – bolnavi și/sau bătrâni – aceste reguli, norme vor funcționa și în cazul lor! Asta, mai întâi, dacă va mai vorbi cineva despre ele și, mai ales, dacă le va mai cunoaște și pune în aplicare cineva!…