Au apărut, zilele acestea, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, lucrările Geografie istorică și Antroponomastică geografică.

Geografie istorică este rodul a aproape 20 de ani de muncă, începând din toamna anului 1999, când, după intrarea la doctorat, s-a născut prima parte a cursului, legată de boierii din Țara Oltului. Mă rog, preocupările în domeniu erau mai vechi (începând chiar din anii 1993-1996, cu prilejul diferitelor documentări în zonă, legate de unele articole științifice sau de lucrarea de licență), dar trecerea la o viziune structurată, care să treacă la un nivel supra-regional (național și chiar internațional) s-a conturat în ultimele două decenii.

Cealaltă lucrare, Antroponomastică geografică a apărut ca urmare a preocupărilor din ultimii ani, legate de realizarea Tezaurului Antroponimic al Țării Oltului. Am extins, în timp, documentarea legată de semnificația geografică a numelor de persoană, la nivel național și chiar internațional. Lucrarea e doar un „semnal”, deocamdată, urmând a fi extinsă, amplificată și adaptată, cum, dealtfel, va fi și celălalt curs, antemenționat.

Ambele cărți sunt un modest omagiu adus eforturilor făcute de cei care, de-a lungul multor ani, au făcut posibilă Unirea din 1859, Independența din 1877 și Unirea din 1918. Lucrările sunt dedicate Centenarului și nu e nici o greșeală că n-au apărut anul trecut: Centenarul, din punctul meu de vedere, a început în 27 August 2016 (atunci s-a împlinit un secol de la intrarea României în Războiul pentru Întregire, când primele trupe ale Armatei Române au intrat în Ardeal și Bucovina) și se va încheia la 28 Octombrie 2020 (când se va împlini un veac de la semnarea de către Regatul Unit, Franța, Italia, Japonia și România a Tratatului care a recunoscut Unirea Basarabiei cu Țara).

De asemenea, ambele – dar, mai ales Geografie istorică – se constituie într-un răspuns dat domnului Filip (localnic din Vidin), care, cu prilejul aplicației geografice a Congresului SGR din iunie 2015 a remarcat, cu obidă: „Să vă fie rușine, românilor din România, că în cărțile voastre nu scrie nimic despre noi, românii din dreapta Dunării!” Acum, am conștiința împăcată: este cineva care a scris (și) despre ei și nu într-o carte, ci în două! Mulțumesc lui Dumnezeu și tuturor acelora care au făcut posibilă apariția lor și sper ca aceste cărți să ajungă și la românii de la sud de Dunăre!