Primele amenajări turistice pe Litoral au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, la puțin timp după intrarea Dobrogei în componența statului român. Cele mai multe asemenea stabilimente au apărut la Mamaia, dar se evidențiau și cele de la Carmen Sylva (azi, Eforie), Techirghiol sau Mangalia.

În perioada interbelică, pe lângă continuarea dezvoltării stațiunilor dobrogene amintite, s-au făcut investiții pe sectorul basarabean al litoralului, unde Bugazul a ajuns să rivalizeze cu Mamaia, mai ales după construirea căii ferate ce o lega de Basarabeasca. Faptul că era o stațiune plină de viață și cu legături feroviare îndepărtate, chiar din Ardeal (de la Cluj), este confirmat de romanul „Un port la Răsărit”, de Radu Tudoran.

Respectiva cale ferată a fost demontată de sovietici, iar vechea stațiune a dispărut. Ulterior, până azi, basarabenii merg la Marea Neagră, fie la Odesa, sau în Crimeea ucraineană, fie pe litoralul românesc (ce a mai rămas din el), ori pe cel bulgăresc.

Tot din perioada interbelică datează și primul camping de pe litoralul românesc, ridicat în anii ’30, în zona actualei stațiuni Albena, după ce un grup de turiști americani s-a plâns că nu are unde să campeze. Tot în Cadrilaterul românesc s-a dezvoltat și Balcicul, în bună măsură, ca urmare a ridicării aici a domeniului regal „Cuibul Liniștit” al Reginei Maria. Numeroși artiști (pictori, scriitori) au ales Balcicul ca „sursă de inspirație”. Mărturie a intensei activități culturale interbelice stă apariția revistei „Coasta de Argint”. Aici s-a desfășurat și o parte din activitățile ultimului Congres interbelic al SRRG, în 1939, așa cum atestă Buletinul SRRG, apărut în prima parte a anului 1940.

(va continua)