După decizia lui Carol I de edificare a Castelului Peleș, în raza nou-botezatei localități Sinaia, prințul Știrbey a construit prima vilă aici, în 1875. Aceasta găzduiește, azi, Muzeul Orașului Sinaia.

În anii următori, ținând cont și de trasarea șoselei moderne și a căii ferate între Ploiești și Brașov, localitatea s-a dezvoltat rapid, astfel încât, în 1925, conform „Anuarului SOCEC al României Mari”, existau deja peste 40 de vile turistice.

Chiar dacă nu la același nivel, s-au dezvoltat, ca stațiuni turistice, și orașele Predeal, Azuga și Bușteni. În anul 1928, a fost inaugurată Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, prevăzută cu iluminat electric. Printre cei care au avut reședințe în zonă se numără Cezar Petrescu și I. Gh. Duca – la Sinaia, sau George Enescu – la Bușteni.

Tot în perioada interbelică au început să se construiască primele cabane în Bucegi și a apărut o organizație specializată în drumeții montane, după modelul societăților înființate de sași în Carpații Transilvani, înaintea primei conflagrații mondiale. În 1938, tot traseul DN 1, București – Borș, care trece pe Valea Prahovei, era asfaltat.

Mai adăugăm dublarea și electrificarea căii ferate și dezvoltarea, în perioada postbelică, a instalațiilor de transport pe cablu – telecabină, la Sinaia și Bușteni, telescaun, la Predeal și Sinaia, telegondolă, la Sinaia, toate – cu scopul de a sprijini activitățile turistice în Munții Bucegi. Recent, s-a inaugurat șoseaua Transbucegi, care leagă Sinaia de Cabana Babele.

Reclame