Primul dintre aceste nume este chiar cel al râului Prahova. Toponimul se referă fie la rupturile de pantă (praguri, ca în cazul numelui Praga, scris și pronunțat, în cehă, Praha), fie, mai degrabă, la aspectul „prăfos” al picăturilor de apă, asemănătoare cu praful în bătaia soarelui, din zonele acelorași rupturi de pantă.

Tot legat de aspectul accidentat al reliefului, care impune atât o viteză mare a apei, cât și căderi de apă învolburate, sunt de amintit toponimele Clăbucet – ce evidențiază curgerea apei „cu clăbuci” și Urlătoarea, numele bine-cunoscutei cascade, unde apa care cade zgomotos pare că „urlă”. Și, dacă tot am amintit câteva particularități ale reliefului, să spunem câte ceva și despre Predeal. Numele derivă de la un apelativ, cu sensul de „înșeuare”, prezent și în alte areale de contact slavo-romanic, așa cum este zona frontierei sloveno-italiene. Acolo, în Alpii Iulieni, este consemnată o trecătoare, numită Predel – în slovenă și Predil – în italiană.

Prezența vegetației inițiale, fie de pădure, fie ierboase este atestată atât indirect – Poiana Țapului, Bușteni (toponime care relevă activitățile de înlăturare a vegetației forestiere), cât și direct, așa cum este cazul numelui Bucegilor. Toponimul se referă la prezența vegetației ierboase alpine, termenul de la care provine fiind preluat de păstori din regiunile stepice, de la cumani. Toponimul se include în grupul care cuprinde și numele Bugeac, Bucecea, Buceaci/Buceci, Buceag, Buceciul, întâlnite din vestul Ucrainei, nordul Moldovei, sudul Basarabiei, Dobrogea, până în Carpații Meridionali (Munții Lotrului). Activitățile pastorale sunt atestate în zonă, prin numele orașului Comarnic.

Trecând la numele legate de umanizarea zonei, primul care merită amintit este Sinaia. Toponimul a apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea, prin construirea Mănăstirii Sinaia, care și-a luat numele de la Muntele Sinai. Lăcașul de cult are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Aproape două veacuri mai târziu, Principele Carol I, viitorul Rege al României, a decis, în 1875, ridicarea Castelului Peleș, ca reședință regală. Tot suveranul este cel care a hotărât schimbarea numelui așezării, din Podul Neagului, în Sinaia.

Ar mai fi multe de spus, însă vom încheia acest periplu onomastic cu câteva cuvinte despre numele Munților Baiului, ce flanchează Valea Prahovei la est. Numele pornește de la patronimul Baiu(l). Acesta circulă și în prezent ca antroponim, fiind atestat la Brașov, prin forma derivată, Baiulescu.