Acum vreo două luni și jumătate, mi-am exprimat punctul de vedere în legătură cu (tentativa de) referendum convocat de Baron Muthausen. Aveam și de ce: așa cum avertizase domnul @Cetatean, care propunea și o singură întrebare, nu două, dar eficientă juridic, respectivul referendum are o întrebare contestată și invalidată, legată de faptul că nu poți interzice cuiva, ceva! Deci, respectivul referendum, anunțat încă de acum 2 ani, a tot fost amânat și, când a fost, în fine, anunțat, a fost introdus pe „agendă” strict cu scop electoral, că se apropie toamna și Herr Muth mai vrea „5 ani de vacanță la Cotroceni”, în care, când îl „obosește” vacanța, să plece în concediu, la schi, sau la Miami…

Încă o dovadă că mutul face blat cu ciuma roșie este faptul că, după ce, prin iarnă, a respins săptămâni la rând, alți candidați la ministere, acum a semnat „pe nemestecate”, propunerile de miniștri, la Interne și Externe. Mai grav este faptul că, dincolo de problemele pe care candidații în cauză le aveau, unul din cei acceptați a demisionat după 6 zile, în contextul proastei gestionări a situației fetelor răpite de bruta din Caracal.

În aceste condiții, Baron Muthausen face blat cu ciuma roșie, sperând să ajungă în turul doi cu „pavianca-premier”. Doar că, după vechea vorbă românească, pe care sasul cred că n-o știe, „socoteala din crâng nu se potrivește cu cea din târg” și, dacă e să-i dăm crezare sociologului Barbu Mateescu, Herr Muth are mari șanse de a se confrunta, în „finala prezidențială”, cu candidatul USR-PLUS! Pe care candidat, dacă echipa lui nu face niscaiva prostii până la prezidențiale, îl voi și vota! Și, chiar dacă ciuma roșie va recomanda votacilor săi să-l susțină pe sas, votacii în cauză e posibil să fie atât de „porniți” contra lui Herr Muth, încât, ori să nu iasă la vot, ori să-l ștampileze pe Dan Barna! 🙂 Așa că, vorba unui vechi slogan, „În sfârșit ai cu cine!”