Deși sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) este foarte veche, datând de la începuturile creștinismului, aceasta nu a lăsat prea multe urme în onomastica românească. Totuși, deși puține, este folositor să le evidențiem.

De la Sfântul Duh, au rămas, în antroponimie, formele Duha, atestat în Moldova, în 1670, numele popei Duhu, prezent în Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, poate și Dușa, cu derivatele sale: Dușul, Duș, Dușe, Dușea, Dușescul, Dușan, Dușca, Dușică, Dușilă, Dușoiu, atestate atât la românii balcanici, cât și la nord de Dunăre, în Banat, Ardeal, Moldova, sau Muntenia. Am notat și toponime ca Dușești sau Dușani (N. A. Constantinescu, 1963).

De la numele sărbătorii de Rusalii a derivat, probabil, forma Rusalu, din care a evoluat toponimul Rusălești.