România ȘI Europa! România ÎN Europa! Duminică, mai 26 2019 

De multă vreme intenționam să „aștern” aceste rânduri, care să evidențieze rolul Europei în istoria și devenirea națională a României. Acest lucru s-a manifestat încă de la „nașterea” statului român, odată cu Unirea Principatelor (1859). Atunci, statele europene prietene ale românilor au „strecurat” în Convenția de la Paris (actul pe baza căruia s-au desfășurat alegerile pentru Adunările Elective de la Iași și București) dreptul oricărui cetățean (pământean) dintr-un principat de a candida și DE A FI ALES într-o funcție electivă și în celălalt principat! De această prevedere s-au folosit unioniștii de la Iași și București, alegându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, în ambele țări-surori!

Europa este cea care, la „majoratul” statului român (1877, când Principatele Unite împliniseră 18 ani!), au consfințit, prin Conferința de Pace de la Berlin (1878), Declarația de Independență, publicată în Monitorul Oficial, la 10/22 Mai 1877. România intra, astfel, în rândul națiunilor europene (și ale Lumii), ca stat care putea – și merita! – să-și decidă și să-și croiască singură viitorul.

A venit momentul Uniri(lor) de la 1918, când, pe rând, Basarabia, Bucovina, Transilvania (cu Banatul, Crișana și Maramureșul) s-au (re)unit cu Țara. Din nou, frontierele naționale ale României Mari, au fost consfințite, în cadrul Conferinței de la Paris (1919-1920), prin acordul (și cu sprijinul marilor puteri, europene – Regatul Unit, Italia și, în primul rând, Franța). Fără efortul geografului francez Emmanuel de Martonne, granița de vest a țării ar fi fost alta, mai nefavorabilă decât cea de azi. Atât este aceasta de justă, încât până și dictatorul Stalin a decis revenirea la ea, reacordând întreaga Transilvanie României, la o altă Conferință de Pace de la Paris (1946-1947).

În fine, ultimul eveniment în urma căruia România nu doar că merita să fie în Europa, dar a și devenit – inclusiv politic – parte a ei, este aderarea țării la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Dacă nu intram în UE și, mai înainte, în NATO (2004), azi am fi semănat cu Ucraina, sau poate, chiar mai rău!…

Despre cum „istoria se repetă” (Doamne, ferește!) și ipocrizia unor unguri… Duminică, mai 26 2019 

Am început, de câteva zile, introducerea în calculator a datelor electorale de la alegerile legislative din Ungaria, începând cu anul 1920 (cele din perioada habsburgică/austro-ungară sunt deja introduse). Deși, în aparență, după retragerea pe granițele interbelice a armatelor română (iunie 1920) și sârbă/iugoslavă (septembrie 1921), Ungaria părea să fi revenit la democrație, era doar o impresie! Au fost aleși parlamentari dintr-un larg spectru politic (de la socialiști la extrema-dreaptă – la fel era și la noi, de pildă!), dar, din 1920, până în 1931 (4 scrutinuri – 1920, 1922, 1926, 1931) N-AM GĂSIT NICI O ALTERNANȚĂ LA GUVERNARE, formațiunea de guvernământ (conservatoare, chiar cu accente naționaliste) având o majoritate clară de mandate (160-170 din peste 240 de locuri), iar celelalte formațiuni – restul (de regulă, sub 30-35 de mandate fiecare)….
Și m-a „lovit” asemănarea cu situația actuală: din 2010 (deci, deja, de 9 ani!) Fidesz câștigă majoritatea! Și au fost 3 scrutinuri (2010, 2014 și 2018), în care, pe lângă larga majoritate conservatoare, există și forțe extremiste (Jobbik – un fel de prm local), ajuns a doua formațiune politică maghiară, înaintea socialiștilor, care „trag să nu moară”, exact ca în interbelic! Să mai adaug că, în perioada interbelică, echivalentul Jobbik de acum era formațiunea lui Szalassy – „Crucile cu Săgeți” (de orientare pro-nazistă) și că, exact din anii 1930 (după 1933, când au venit naziștii la putere în Germania), Ungaria s-a „reorientat” spre revizionism fățiș.
Ce avem azi? O manifestație în Piața Eroilor, care cere „Justice for Hungary” (adică, anularea, sau măcar reducerea consecințelor teritoriale față de Ungaria!) și o strânsă prietenie între musiu orbanovics de la Budapesta și tartorul de la Kremlin, pre numele său, putler!…

Deocamdată, diferența (esențială!) față de interbelic, e apartenența atât a României, cât și a Ungariei, atât la NATO, cât și la UE. Altfel, de mult scria „Ucraina” (și) pe noi!…

Și încă una, dar de la noi, prin „coloana a cincea” a Ungariei, zisă udmr! Acest grup anti-național se „plânge” de situația de la Valea Uzului, unde, cică, maghiarii ar fi „nedreptățiți”. Dar, ia să vă arătăm noi nedreptate, pe bune, nu închipuită, bandiți udemeriști ce sunteți!
Am căutat, pe site-ul http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.home, câți deputați de etnie română au reprezentat MINORITATEA ROMÂNĂ DIN HARGHITA ȘI COVASNA în perioada 1990-2016 (până azi, deoarece legislatura începută în 2016, se încheie în 2020). Dacă, în Covasna, din 4 parlamentari, unul e român (nu contează partidul), în Harghita, exceptând anii 1990, 2004 și 2008, când am avut un deputat (din 6, în 1990 și din 5 – în ceilalți ani), în anii 1992, 1996, 2000, 2012 și 2016, minoritatea română din Harghita a avut ZERO DEPUTAȚI! Per total, în Secuime, cu excepția anilor 2004 și 2008, când procentul deputaților români (2 din 9) a fost de 22,2%, și a anului 1990 (2 din 10, deci 20%), în rest, ponderea parlamentarilor români a fost INFERIOARĂ CELEI A ROMÂNILOR DIN ZONĂ! După recensămintele din 1992, 2002 și 2011, procentul deținut de români s-a situat între 17,8% – în 1992 și 2002 și 16,6% – în 2011! Datele de la recensăminte se pot verifica ușor, pe net!
Iar media reprezentării românilor, prin deputați de etnie română în Covasna- Harghita, pentru perioada 1990-2019 (inclusiv actuala legislatură!) este de 15,1%!!!
Deci, trădători udemeriști, cine e „nedreptățit”, „persecutat” în România???
Guviermi de la București, ce-ați făcut, în acești 30 de ani, pentru schimbarea în bine (pentru românii din estul Transilvaniei) a acestei situații???

Cred că răspunsul la întrebarea de mai sus se găsește, în parte, aici: „ The post-war Hungarian economy suffered from multiple challenges. Hungary agreed to pay war reparations approximating US$300 million to the Soviet Union, Czechoslovakia, and Yugoslavia and to support Soviet garrisons.”. Deci, Ungaria post-belică a plătit reparații de război pentru (fostele) Cehoslovacia și Iugoslavia, dar României – nimic??? Păi, pe de-o parte, o fi zis tovarășul stalin că, statelor slave să li se dea (așa cum, cred, fiind deja Bulgaria în „tabăra comunistă” nu era ca același bolșevic de la Kremlin să redea Cadrilaterul României!), dar nici „cozile de topor” de la București (aceleași care au dat sovieticilor Insula Șerpilor, pe bază de proces-verbal, în 1948) nu s-au agitat să ceară ceva!… Iar guviermii post-1989 sunt continuatorii ălora veniți în/după 1944, cu ocupantul sovietic!

Dacă vor respect reciproc, compasiune și dialog, tovarășii plângăcioși de la Budapesta să facă bine, mai întâi, să-și ceară scuze pentru Ip, Trăznea, Moisei și alte locuri, unde au maltratat, violat și ucis români ardeleni!