Cum știu că, din nou, se vor înghesui „inteligenții” din „mass-media” să „propovăduiască” această zi ca „ziua muncii”, revin cu semnificațiile mult mai vechi, datând din perioada romană și cea a creștinării strămoșilor noștri. O voi face până când aceiași „inteligenți” vor sublinia, mai întâi, înaintea semnificației primite, pe filieră socialisto-comunistă, de acum circa un secol, de „sărbătoarea celor ce muncesc”, pe aceea despre care voi vorbi mai la vale…

Pentru aceasta, îi vom da „cuvântul” învățatului Alexandru D. Xenopol, profesor la Universitatea din Iași, care, în Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. I, p. 176-178, descrie conținutul unei inscripții ce conține cheltuielile colegiului fabrilor din Alburnus Maior (Roșia Montană), pentru serbarea zilei de 1 Mai. Istoricul ieșean glăsuiește:

„La unele zile de sărbătoare se țineau ospețe comune, la care luau parte toți membrii cei ce primiau ajutoare. Ni s’a păstrat socoteala cheltuelei unui asemenea ospăț, făcut de dregătorii colegiului ca act justificativ. Banii trebuincioși pentru întâmpinarea acestei cheltueli se văd a fi fost adunați în decursul lunei lui Aprilie. Așa se vede notat pe o parte a tabulei cerate ce ne-au transmis acest interesant menu al străbunilor noștri, banii încasați înainte de sărbătoare. […]

La ziua întâi a fiecărei luni se țineau la Romani sărbătorile familiare ale zeilor casnici, Larii, căror se vede că li se făcea la 1 Mai o cinste mai deosebită, când natura întreagă reînvia sub suflarea caldă a primăverei. Pe pajiștile înverzite ale Daciei mâncară acei străbuni ai Românilor miel fript cu salată și ca vrednici Romani udară această mâncare cu libațiuni îmbelșugate de vin. Poate că vinul cel bun însemnat pe lista cheltuielilor să fi fost chiar pelin! Serbară deci Armindinul pe care îl serbăm și astăzi cu miel și vin pe iarbă verde. Deși obiceiul este învederat roman, numele ce’l însamnă astăzi este slavon.”

Am reprodus textul așa cum apare el în ediția a III-a a operei savantului, publicată, în anul 1925, la Editura „Cartea Românească” din București.

Așa cum subliniază și Xenopol, numele Arminden, dat zilei de 1 Mai se leagă, din perioada conviețuirii româno-slave, de doi termeni slav(on)i: Irmin/Armin = Ieremia/Irimia și den’ = zi, adică Ziua lui Ieremia. Nu este deloc o întâmplare că numele sărbătorii este marcat, până azi, și în toponimie tot în Ardeal, atât de denumirea unui sat din județul Alba – Ormindea, cât și de un toponim referitor la locul situat în cuprinsul Dealul Galaților, la nord de Făgăraș – Fața lu’ Arminden (I. Boamfă, 1996). Acest nume definește un versant cu expoziție sudică, însorită, unde localnicii ieșeau la iarbă verde.