Folclor de la aborigenii australieni Luni, ian. 21 2019 

The Cranberries – All Over Now Duminică, ian. 20 2019 

Lora – Rădăcini Sâmbătă, ian. 19 2019 

Un secol de la începutul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) Vineri, ian. 18 2019 

În urmă cu un veac, la 18 ianuarie 1919, începea, la Paris, Conferința de Pace care avea menirea de a da un nou sens Lumii după prima conflagrație mondială. La această întrunire au participat delegați din 27 de țări, între care și România, deși deciziile cele mai importante s-au luat de către „cei patru mari” – Statele Unite, Regatul Unit, Franța și Italia -, uneori și cu participarea Japoniei.

Cele mai importante evenimente, în ceea ce ne privește, au fost:

-Tratatul de la Versaiiles, cu Germania (semnat la 28 iunie 1919) – a stabilit acordarea unor despăgubiri de război și României (un cuantum modest, din care a fost achitată doar o parte);

-Tratatul de la Saint-Germain, cu Austria (10 septembrie 1919) – specifică recunoașterea, de către Austria, a Unirii Bucovinei cu România;

-Tratatul de la Neuilly, cu Bulgaria (27 noiembrie 1919) – conține recunoașterea apartenenței sudului Dobrogei (Cadrilaterul) la România;

-Tratatul de la Trianon, cu Ungaria (4 iunie 1920) – se referă la recunoașterea Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, în noile granițe, stabilite de o comisie coordonată de geograful francez Emmanuel de Martonne.

La 28 septembrie 1920, s-a semnat la Paris un Tratat prin care se recunoștea Unirea Basarabiei cu România. Acordul a fost semnat de reprezentanții României, Imperiului britanic, Franței, Italiei și Japoniei. Tratatul a fost ratificat de România, Imperiul britanic, Franța și Italia. Japonia nu a ratificat acordul, dar, ca și Statele Unite, a recunoscut, de facto, Unirea Basarabiei cu România. Continuatoarea Imperiului țarist, Rusia Sovietică (devenită, din 1922, URSS) a refuzat continuu semnarea acestui acord.

Încheierea Conferinței s-a făcut la 21 ianuarie 1920 (formal, deoarece discuțiile au continuat și după) , odată cu ședința inaugurală a Adunării Generale a Ligii Națiunilor. Ultimul tratat semnat a fost cel cu Turcia, la Lausanne, în 24 iulie 1923, care revizuia acordul semnat la Sevres, cu defunctul Imperiu otoman, la 10 august 1920. Mai multe detalii, aici.

160 de ani de la începutul Unirii Principatelor Joi, ian. 17 2019 

La 5/17 Ianuarie 1859, la Iași, Adunarea Electivă a Moldovei l-a ales pe colonelul Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatului moldav. A fost primul pas spre Unire, al doilea fiind făcut de Adunarea Electivă de la București, care, pe 24 Ianuarie/5 Februarie a decis că alesul moldovenilor va fi domnitor și în Țara Românească.

Pentru acest moment, în a doua parte a anului 1858, conform celor stipulate în Convenția de la Paris, în ambele Principate au avut loc alegeri legislative. În Moldova (care cuprindea, din 1856, și județele sud-basarabene Cahul, Ismail și Bolgrad), din cei 2024 de alegători înscriși pe liste, s-au prezentat la urne 1821, prezența la vot fiind foarte ridicată – 89,97%. Liberalii au obținut 756 de voturi (41,5%), iar conservatorii – 1065 (58,5%). Astfel, din cele 67 de locuri ale Adunării Elective, liberalii au obținut 27, iar conservatorii – 37, celelalte 3 locuri fiind atribuite mitropolitului Moldovei și episcopilor de Roman și Huși.

Printre deputații aleși în Adunarea Electivă a Moldovei se numărau Vasile Alecsandri (deputat de Bacău), Lupu Botez (Baia/Suceava), Nicolae Cananău (Botoșani), Lascăr Catargiu (Covurlui), Dimitrie Miclescu (Dorohoi), Mihail Sturdza, Anastasie Panu (Iași), Costache Negri (Ismail), Grigore Balș (Neamț), Nicolae Suțu, Mihail Kogălniceanu (Putna), Nicolae Vogoridi (Tecuci), Manolache Costache Epureanu (Tutova), Petre Carp (Vaslui), etc.

Continuarea acestei prezentări – în 5 februarie.

Jon Bon Jovi – Runaway Miercuri, ian. 16 2019 

Dintre sute de catarge Marți, ian. 15 2019 

de Mihai Eminescu

Dintre sute de catarge
       Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
       Vânturile, valurile?

Dintre pasări călătoare
       Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
       Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
       Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
       Vânturile, valurile.

Ne-nțeles rămâne gândul
       Ce-ți străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
       Valurile, vânturile.

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei Luni, ian. 14 2019 

Azi, la Hotelul „Unirea” din Iași (în sala „Alexandru Ioan Cuza”) s-a lansat Asociația Civică Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.

NU suntem separatiști, ci unioniști și pro-europeni! Când ne propunem să avem infrastructură – rutieră și feroviară, dar nu numai – care să ne lege, mai rapid, mai eficient, peste munți, cu Ardealul și Europa, și, spre sud, cu Capitala, nu putem fi acuzați de separatism!
Și, în nici un caz nu poate fi acuzată de „separatism” o regiune care, în și după 1859, s-a sacrificat pe sine, ca pe temelia acestui sacrificiu, să se nască, în 1918, cu Iașii, „capitală de război”, România Mare!
Cerem, civilizat, dar ferm, în primul rând, la nivel de atitudine și de fapte, cel puțin același nivel de respect față de Moldova și față de românii moldoveni, ca față de oricare altă regiune a țării!

Despre patrimoniul cultural românesc Luni, ian. 14 2019 

Pe 11 ianuarie, la Skopje, s-a votat schimbarea numelui statului (Republica) Macedonia, în (Republica) Macedonia de Nord, după un acord, între guvernul acestei țări și cel grec, acordul urmând să fie ratificat și în Parlamentul de la Atena. Până aici, nimic senzațional, ar putea spune oricine: două țări s-au înțeles, după îndelungi negocieri, asupra unei chestiuni, care acum urmează să fie consfințită de aleșii celor două popoare. Da, dar…, fiindcă există un „dar”…

Ce au fost, de fapt, „macedonenii”/„macedonii” și cine sunt, în realitate, urmașii lor? I. Muntele și A. Ungureanu (în Geografia populației, p. 276-277, inclusiv nota infrapaginală 343) afirmă „Și macedonenii antici au fost, la origine, o populație tracică, care a suferit însă o puternică grecizare.”. Acest fapt este dovedit și de numele purtat de creatorul unui Imperiu, numit „macedonean”, în secolul IV î. Hr., marele Alexandru Macedon! Deci, „Macedon”, nu „Grecul”!… Și chiar dacă o mare parte a macedonenilor tracofoni s-au grecizat, un număr considerabil dintre ei au învățat limba latină, devenind românii macedoneni, numiți și macedo-români, macedo-armâni sau aromâni. Care, se pare, n-au nimic de zis în disputa dintre statul grec, care a primit „cadou” sud-vestul Macedoniei istorice, în 1913, prin… Pacea de la București (ce a pus capăt celui de-al doilea război balcanic) și un stat, rezultat din partea nord-vestică a Macedoniei, atribuită Serbiei, prin același tratat, unde cei declarați bulgari la recensământul otoman din 1908, au devenit, după 1945, prin „artificiile etnice” ale lui Tito,, … „macedoneni”!…

Deci Macedonia și macedonenii sunt revendicați de greci și de slavi! Nici o opinie dinspre (a)români, iar, în ceea ce privește România… mai degrabă inventează savanții teleportarea decât să-și aducă aminte guviermii de la București de așa ceva! Care guviermi n-au absolut nici o părere, după 1991, când, după apariția celui de-al doilea stat românesc independent, (Republica) Moldova, nu numai că n-au catadicsit să emită măcar o „declarație” prin care să afirme că numele Moldova aparține patrimoniului cultural românesc, dar au asistat cum, din trupul statului pruto-nistrean, rusofonii au „creat” așa-numita „republică moldovenească nistreană”, existentă, de facto, și azi! Ba, mai mult, deși vechea Țară a Moldovei – creată, în secolul al XIV-lea, de maramureșenii Dragoș Vodă și Bogdan Vodă și extinsă, de urmașii lor, până la Nistru și Marea Neagră, care, de-a lungul istoriei a avut toate capitalele sale (Baia, Siret, Suceava și Iași) la vest de Prut! – au îngăduit „inventarea”, de către bolșevicii ruși, a unui „popor moldovenesc”, pentru o parte a neamului românesc!…

Probabil, însă, agramaților borfași, corupți și incompetenți de la București li se potrivește, „mănușă” un banc apărut în plină dictatură, dar foarte potrivit și pentru actualul regim comunist(oid):

Întrebare:
Ce diferență există între strămoșii din antichitate și comuniști?

Răspuns:

Strămoșii practicau „cultul morților”, iar comuniștii – „moartea culților”!

Oameni de caracter Duminică, ian. 13 2019 

Am „cules” de pe net două texte de atitudine:

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2019/01/11/jurnal-de-pirit-4-ginduri-despre-onoare/

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/generalul-kitsch–208974.html

Societatea românească are nevoie de intelectuali, dar nu de orice fel de intelectuali, ci de aceia care iau atitudine în fața grobianismului, a tupeului, a ipocriziei, fățărniciei și fărădelegii!

Tot respectul pentru Liviu Antonesei și Eugen Munteanu!

« Pagina anterioarăPagina următoare »