Astăzi, de ziua Sfântului Apostol Andrei, Cel dintâi chemat, vom vorbi despre răspândirea purtătorilor acestui nume.

Tradiția populară a reținut, de circa două milenii, ideea conform căreia, în primul secol al erei creștine, Sfântul Apostol Andrei, Cel Dintâi Chemat, a propovăduit Evanghelia printre daco-romanii din provincia Scythia Minor (Dobrogea de azi). Acest fapt este întărit, pe de-o parte, de păstrarea, în calendarul popular a singurului nume de lună derivat de la un patronim, pentru luna care începe după Ziua Sfântului Andrei (30 Noiembrie) – decembrie. Astfel, la daco-români, această lună este numită Îndrea sau Undrea, în vreme ce aromânii o numesc Andreu. Aceste nume confirmă, pe de-o parte unitatea traco-dacilor romanizați, iar pe de alta – creștinarea lor prin adoptarea religiei lui Christos în „haină” lingvistică latină. În sprijinul ideii că populația locală a păstrat, din vremea Sfântului Apostol Andrei, noua credință, vine tocmai forma Îndrea a numelui, în cadrul căreia, a latin nazalizat, din forma greco-romană Andreas a trecut, în română, în î/â. Aceeași evoluție se constată și pentru formele latine manus, panem, angelus, romanus, paganus și altele, devenite, în română, *mânu/mână, pâ(i)ne, înger, român/rumân/ar(u)mân, păgân etc.

În al doilea rând, vechimea creștinării primilor daco-romani din secolul I d. Hr. este întărită de numeroase patronime asemănătoare cu forma Îndrea, păstrate ca nume românești, de la primele atestări medievale (din secolul XIV) până azi: Îndreiu, Îndreiasa, Îndriiu, Îndreeși, Îndreeși, Îndreica, Indre, Indrei, Indrii, Indrieș, Indreș, Indrul (N. A. Constantinescu, 1963) sau Indreica, Indreiu, Indrea, Indrean – forme atestate și în prezent.

Dar, exceptându-l pe Sfântul Apostol Andrei, care, pe lângă faptul că a propovăduit Evanghelia în mai multe ținuturi atât la sud cât și la nord de Dunăre, fiind, de fapt, și primul Episcop al Bizanțului, denumit, după împăratul Constantin cel Mare, Constantinopolis, numele Andrei a mai fost atestat, din primele secole creștine în spațiul carpato-balcanic? Dacă da, unde anume și când apar primele mențiuni?

Prima mențiune a numelui este legată chiar de Sfântul Apostol Andrei, atestat la Bizantyon (viitorul Constantinopol, din 330), ca episcop.

Ulterior, următoarele atestări, sunt din secolele IV-VI, fiind legate de prezența unor fețe bisericești, înregistrate în cuprinsul Turciei de azi, al Greciei și Albaniei.

Pentru perioada veacurilor VIII-X, am notat asemenea nume în Turcia
și Grecia.

În prima parte a celui de-al doilea mileniu (secolele XI-XV), avem și primele mențiuni ale numelui în spațiul românesc, consemnate în Țara Românească și Moldova. Din această perioadă, datează, de fapt, înregistrările în masă, numeroase ale numelui, care s-a impus între cele mai însemnate patronime din spațiul românesc. Astfel, în Transilvania, numele este consemnat pe locul 8, în Moldova ocupa poziția a 29-a, iar în Țara Românească se situa pe locul 44. La nivelul spațiului românesc medieval, Andrei era a 12-lea.

Alte atestări am notat în Turcia, Grecia, Albania, Ucraina, Polonia și Cehia.

În perioada următoare (veacurile XVI-XVIII), numele a fost consemnat în România – în Ardeal și în Muntenia -, dar și în Grecia, R. Macedonia, Albania, Bosnia-Herțegovina, Croația, Austria, Ungaria, Polonia și Ucraina.

Pentru perioada actuală, remarcăm o extensiune notabilă a numelui, cea mai mare frecvență a acestuia consemnându-se în România. Patronimul este atestat frecvent și în R. Moldova.

Alte țări cu frecvență importantă a numelui Andrei, cu variante și derivate, sunt Cipru, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina și Bielorusia. De fapt, în multe dintre aceste state se consemnează, în zilele noastre, cele mai importante poziții ocupate de Andrei (cu variante și derivate): Cipru – locul 14, Grecia – locul 28, Bielorusia – locul 30, Bulgaria și România – locul 31, Ucraina – locul 34. În general, este vorba de state unde confesiunea creștin-ortodoxă este majoritară.

Reclame