Despre sărbătorile din calendarul popular păstoresc (și nu numai) Vineri, oct. 26 2018 

Astăzi se prăznuiește Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu acest prilej, nu vom vorbi doar despre această sărbătoare, ci și de cea „opusă” ei, din primăvară, ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Aceste două sărbători, reprezintă un reper important în calendarul popular păstoresc.De fapt, chiar și Biserica îi pomenește împreună.

De Sfântul Gheorghe (23 aprilie), odată cu încălzirea vremii, păstorii, cu turmele lor, revin la pășunile de munte, așa-numitele locuri de vărat. Sărbătoarea poartă, din vremurile de la începuturile creștinismului, nume ca Sângeorz, Sângiorgi, Sângeorgiu, forme intrate în toponimie, ca și locurile de vărat, marcate de numiri ca Văratic, Văratec, Văratica. Tot de la numele vechi al sărbătorii Sfântului Gheorghe, am înregistrat, și la nord, dar și la sud de Dunăre, toponime ca Giurgeu, Giurgița, Giurgiu, Giurgeni, Giurgiulești, Giurgevăț, Giurgia și altele, alături de care, ca forme mai recente, am întâlnit toponime ca Gheorgheni, Gherghița, Gănești, Sfântul Gheorghe, etc. Răspândirea acestor nume este ilustrată în harta de mai jos.

Toponime pastorit-Sangeorz ok.jpg

 

Dacă ne referim la celălalt moment important, ziua Sfântului Dimitrie, sărbătorită astăzi, acesta apare mai rar în toponimie, fiind notat în forme ca Sâ(n)medru, Sumedru. Chiar dacă toponimele sunt mai rare, importanța momentului plecării spre iernatic a fost așa de mare, pentru românii balcanici, încât, în calendarul popular, aceștia au dat numele sărbătorii de azi – Sumedru – întregii luni octombrie. Locurile de iernat, de asemenea, nu sunt foarte frecvent înregistrate toponimic: un oiconim Zimnicea, în sudul țării, pe Dunăre, și un Zimnița – în Bulgaria. Repartiția toponimelor derivate de la numele Sâmedru, este redată mai jos.

Toponime pastorit-Samedru ok.jpg

 

Toponimele acestea sunt notate, uneori, slavizat – Smederevo, numele unui oraș pe Dunăre, azi în Serbia -, dar așa apare și vechiul nume, medieval, al orașului Roman, din Moldova. Aici, de Sâmedru se organiza târg mare, la care, ciobanii, care coborau cu turmele din Munții Stânișoarei, se opreau, târguiau ce aveau nevoie și, apoi, coborau, prin șaua Strunga, trecând pe lângă Valea Oilor, apoi prin vechea mahala ieșeană a Păcurarilor, dacă nu rămâneau la iernat în Balta Jijiei unde, după cum menționează Mihail Sadoveanu, în Baltagul, se mai practica transhumanța și în perioada interbelică), ieșeau la vad, la Țuțora, spre a trece spre stepa Bălților, sau, chiar, mai departe, la est de Nistru, până în zona actualului oraș transnistrean Balta.

Toponime pastorit-Balta ok.jpg

 

În ceea ce privește răspândirea antroponimelor, în spațiul carpato-balcanic, din această zonă erau originari, atât Sfântul Gheorghe, cât și Sfântul Dimitrie. Astfel, primele mențiuni ale lui Georgius, apar în secolul al IV-lea, în partea asiatică a spațiului amintit: un episcop al Bithyniei cu acest nume a participat la Conciliul de la Niceea (325), un altul, cu același nume fiind prezent, în aceeași vreme, în Cappadocia, ambele – în Turcia de astăzi.

Pentru secolele IV-VII, mai amintim asemenea prezențe în alte regiuni ale Turciei actuale, dar și în partea europeană (tracică) a acesteia și în Grecia.

În perioada secolelor VIII-X, pe lângă atestările din Turcia, am mai notat astfel de prezențe în Bulgaria, R. Macedonia, Grecia, iar în secolele XI-XIII – în Turcia, Grecia și Ucraina.

Din secolele XIV-XVIII, apar și primele mențiuni din Țările Române, atât în Ardeal, cât și în Moldova și Muntenia. De asemenea, în aceeași perioadă, numele este atestat și în Turcia, Grecia, Ucraina, Ungaria și Austria.

Astăzi, patronimul este răspândit mai cu seamă în Cipru (pe prima poziție), cele mai frecvente fiind formele Georgiades/Georgiadou/Georgiou/Hadjigeorgiou, Bulgaria (locul 3), cu patronimele Georgiev/Georgieva/Ganchev/Gancheva/Ganev, Serbia (același loc) – Djordjević/Đorđević/Đukić/Đurđević/Đurić/Đurović și Grecia (aceeași poziție) – George/Georgakopoulos/Georgiadis/Georgiadou/Georgiou/Georgopoulos/Georgopoulou, Bosnia-Herțegovina (locul 4) – nume ca Djukic/Djuric/Jukic/Juric/Zukic, aceeași poziție consemnându-se și în România – Gheorghe/Georgescu/Gheorghiu/Ghiță, Belarus (locul 5), în formele Yurchenko/Yurkevich/Zhuk/Zhukov/Zhukova/Zhukovskaya/Zhukovsky, și Muntenegru (același loc) – Djordjević/Djikanovic/Djukanovic/Djukic/Djuranovic/Djuraskovic/Djuric/Djurisic/Djurkovic/Djurovic, Croația (locul 7) – Juric/Jurik/Jurisic/Jurkovic, R. Macedonia (locul 9) – Georgiev/Georgieva/Georgievska/Georgievski/Gjorgjievska/Gjorgjievski/Gorgiev.

Chiar dacă datele noastre nu sunt complete, la nivelul spațiului carpato-balcanic, numele Georgius (cu forma românească Gheorghe) a evoluat de la locul 30 în secolele IV-VI, spre poziția a opta, în veacurile XI-XV, ajungând, în prezent, pe locul 5. În spațiul medieval românesc, patronimul era mai frecvent consemnat în Moldova (poziția a doua) și în Ardeal (locul 11), în Țara Românească fiind amintit pe poziția a XIX-a.

Dacă ne referim la Dimitrie, primele atestări datează din secolele II-III, prin chiar Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ajuns dregător la Salonic, în vremea împăraților Diocletian și Galeriu. Ulterior, apar înregistrări ale patronimului în veacurile V-VI, tot în Grecia, la Lappa, în Creta (în anul 451) și la Philippi, în Macedonia (în anul 553).

Din secolele VII-X am consemnat atestări în Turcia, iar pentru intervalul secolelor XI-XIII – în Turcia, Grecia, Albania și R. Macedonia.

Din secolele XIV-XVI apar și primele mențiuni ale patronimului în spațiul românesc, consemnate în Moldova. De asemenea, am notat antroponimul și în Turcia, Grecia, Croația și Ungaria. Din secolele XVII-XVIII apar consemnări, din nou, în Țările Române – Ardeal, Maramureș -, dar și din Grecia.

Astăzi, patronimul se regăsește pe primele poziții în Bulgaria (locul 2) – Dimitrov/Dimitrova/Mitev/Miteva/Mitov, R. Macedonia (locul 4) – Dimitrievska/Dimitrievski/Dimitrov/Dimitrova/Dimitrovska/Dimitrovski/Mitev/Miteva/Mitevska/Mitevski/Mitreski/Mitrevska/Mitrevski, România (locul 5, imediat după Gheorghe) – Dumitru/Dumitrache/Dumitrascu/Dumitrescu, Grecia (locul 7) – Dimitrakopoulos/Dimitriadis/Dimitriou/Dimitris/Dimitropoulos, ca și Serbia – Dimitrijević/Mitrović/Mitić, Cipru (locul 8) – Demetriades/Demetriadou/Demetriou/Dimitriou.

De asemenea, în spațiul carpato-balcanic, și Demetrius (cu forma sa românească actuală, Dumitru) a evoluat ascendent  în ultimele două milenii, de la locul 34 în secolele IV-VI, la poziția 17 – în Evul Mediu (secolele XI-XV) și la locul 10, în prezent. Dacă ne referim la spațiul românesc, numele apărea, în epoca medievală, mai frecvent în Țara Românească (patronimul se afla pe locul 7) și în Ardeal (locul 19), dar și în Moldova era destul de răspândit (locul 63).

Deloc întâmplător, de ziua Sfântului Dimitrie, se sărbătorește, în fiecare an, momentul solemn, istoric, al înființării, prin Înalt Decret Domnesc, a primei Universități moderne din România, la Iași, de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 26 octombrie 1860.

 

Nicolae Sabău – Jocu-aista l-am știut Vineri, oct. 26 2018 

Frații Petreuș – Mărie, oșanca mea Vineri, oct. 26 2018 

Ansamblul „Cununița” din Satul Mare – Mândru-i codru-n sărbători Vineri, oct. 26 2018