Nici nu s-a uscat bine tușul de pe ultima ștampilă folosită la „evenimentul” electoral din 6-7 octombrie 2018 și credem că putem folosi acest moment spre a vorbi despre utilizarea, de către electoratul român, a absenteismului la urne, ca formă de protest, față de conducători.
Prima asemenea formă de protest a dus chiar la neorganizarea unui „plebiscit” în anul 1917. Atunci, Petre P. Carp, germanofil, rămas în teritoriul ocupat de germani, a inițiat organizarea acestei „consultări” populare, pentru detronarea regelui „trădător de țară” Ferdinand, care, în august 1916, mergând contra țării natale, a mers la război cu Antanta. Așa-zisa „pantahuză” nu a avut aproape deloc sprijin, după Constantin Kirițescu (Istoria Războiului pentru Întregirea României), motiv de a nu se pomeni deloc despre acest eșec în presa germanofonă din capitala ocupată a României (Bukarester Tagblatt).
În anul următor, după semnarea „păcii” de la Buftea/București, s-au organizat alegeri parlamentare, inclusiv în sudul țării, ocupat de Puterile Centrale (mai puțin în Dobrogea, pierdută, temporar, de statul român). Pe lângă refuzul liberalilor și al conservator-democraților (conduși de Take Ionescu) de a participa la acest scrutin, a mai apărut o formă de protest: deși urmau să voteze printre baionetele austro-germane, mulți alegători, mai ales din sudul țării, au refuzat să meargă la vot, făcând ca scrutinul de la mijlocul anului 1918 să consemneze aproximativ 50% prezență la vot, cel mai mic procent, de dinainte de 1990.
Și în perioada interbelică am consemnat o asemenea manifestare a nemulțumirii electoratului, față de inițiativele „conducătorilor”. Astfel, după venirea la putere, ca monarh al României a lui Carol al II-lea (iunie 1930), cum acesta alesese să trăiască cu Elena Lupescu, concubina sa și nu cu Regina Elena, în cadrul unei vizite la Chișinău, mitropolitul Basarabiei, Înalt Prea-Sfințitul Gurie nu i-a permis să treacă, fără femeia cu care era căsătorit în fața Domnului prin fața Ușilor Împărătești. Monarhul n-a protestat, dar a ținut minte gestul ierarhului, care, în urma mai multor șicanări, a fost nevoit să demisioneze. Ca reacție cetățenească, din 1933, până în 1939, la toate scrutinurile parlamentare (1933, 1937, 1939) și la plebiscitul pentru aprobarea „Constituției” ce a inaugurat dictatura regală (februarie 1938), prezența la vot în județele basarabene a fost sub media țării.
Au urmat alte decenii de regim dictatorial, la cealaltă extremă (comunistă), în vremea căreia, „raportările” oficiale au dat valori apropiate de 100% (pe care le mai putem observa, și azi, în Coreea de Nord). În realitate, știu, cu exemple concrete, că aceste rezultate erau false, supra-dimensionate, cetățenii refuzând, în frecvente cazuri, să se prezinte la urne, spre a „alege”, între PCR și PCR…
Căderea regimului dictatorial, în 1989, a readus viața democratică în România, dar a arătat și că, dacă e nemulțumit, românul boicotează… S-a ajuns, după anul 2000, la scăderea participării la vot la mai puțin de jumătate din alegătorii trecuți pe liste, prima asemenea consultare populară fiind chiar un referendum: cel din mai 2007. De atunci, cu rare excepții (doar la alegerile prezidențiale), prezența la vot a fost, constant sub 50%. Au fost, între aceste consultări, unele în care boicotul a fost miza principală. De exemplu, referendumul din 2012, pentru demiterea președintelui: cvorum sub 50%, ceea ce a însemnat, automat, invalidare! Așa-zișii „conducători” nu au învățat nimic. Deși au scăzut cvorumul la 30%, printr-o decizie perversă, participarea la urne la „consultarea” populară din 6-7 octombrie abia a depășit 20%. Consecința? Rezultat invalidat!
La latini exista mereu o ruptura intre lumea reala si conducatori. Mai mare , mai mica , in context istoric a existat mereu.
Noi romanii nu facem exceptie.
Da, subscriu! Aici se vede, și „din spațiu” 🙂 „pecetea Romei”!
Iar trebuie să te contrazic. Deși poate n-ar trebui, că nu sunt așa de „în temă” cu comportamentul electoral al românilor. Totuși, câți boicotează conștient, ca formă de protest, și câți sunt cei cărora nu le pasă deloc?
Ba nu mă contrazici deloc! N-am mai avut cum, aseară, din viteza „reacției rapide” (că asta a fost postarea în cauză) să mă „învârt” și printre detalii! De acum, după ce dă BEC rezultatele oficiale, le vaidează c(ne)cr, le descarc și le prelucrez, în baza mea de date, le voi corela cu alți indicatori și apoi voi/vom vedea cât este protest/blam și cât e „băgare de picioare” în absenteismul la vot al românilor! Până una alta – și n-o spun doar eu! – „clasa politică”, conducerea BOR și acea „coaliție pentru Rusia” și-au luat niște palme bine-meritate! Această „tristă triadă” (din spatele căreia rânjeau colții Kremlinului!) a încercat să ne arunce în Evul Mediu cu o no-temă! Sunt creștin-ortodox, susțin familia tradițională, sunt chiar „membru” al uneia, dar altele sunt problemele reale ale Țării! Învățământ precar, spitale degradate, în care te îmbolnăvești mai grav dacă te internezi acolo, lipsa infrastucturii (și, aici, pe „locul zero”, nu „1” pun absența fie și a unui milimetru de autostradă în Moldova!), faptul că milioane de români, membri ai UE au wc-ul în fudul curții și chiar faptul că 1,7 milioane de copii cresc în familii care au doar mamă, deci fără tată, dintre care, câteva mii de mame sunt – și ele! – minore!… Astea sunt câteva dintre problemele MARI ale României, nu mascarada „despre nimic” din 6-7 octombrie! Plus peste 4 milioane de români, goniți de fsn/fdsn/pdsr/psd (și anexele lor – pnl, pdl/pmp, udmr…) din țară, adesea și cu „frăția” ierarhiei BOR, printre străini, în ultimele 3 decenii!
Au început să apară analizele „la cald”. Iată două dintre ele:
https://www.edupedu.ro/analiza-daniel-david-explica-esecul-referendumului-romanii-au-alergie-la-autoritate-religiozitatea-este-foarte-ridicata-dar-pe-un-fond-superstitios/
și:
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/invinsi-dragnea-bor-referendum/
Plus ce-am mai auzit în astă dimineață, la EuropaFM, cât mi-am dus fetele spre școlile lor…
Ca o completare (la discuția de mai anțărț, despre dacă „DA” sau „NU” participare la mascaradă): tot umblând „din link în link”, am găsit asta:
https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/10/07/cine-este-mihai-gheorghiu-seful-coalitiei-pentru-familie/
Deci, ce să caut, pardon, ce să fi căutat eu la vot, la această mascaradă???
Bine. Înțeleg. Eu m-am prezentat. Poate nu era momentu’ potrivit acum. Clar sunt probleme mai grave. Da’ s-au trezit unii să mă-ntrebe ce părere am într-o chestie. Și-am zis să mi-o spun. Că așa merge în democrație. Te întreabă. Și tre’ să-ți spui părerea. Am luat referendumul ca atare. Că am obosit de atâtea discuții care erau în jurul lui. Și m-a obosit atâta ură. Împotriva pliticienilor, total justificată. Dar și împotriva unor oameni. Iar în cazu’ lor nu se mai justifică. Sunt 95% cei care au votat „da”. De aceea, eu văd referendumul ăsta ca pe o înfrângere. Nu ca pe o victorie. Știu, știu…românii sunt dezgustați de clasa politică și și-au arătat disprețu’. Dar de Evul Mediu am scăpat doar printr-o întâmplare. Pentru că 95% au votat împotriva dreptului altora de a fi altfel. Și 95% nu au înțeles că nu te obligă nimeni să fii de acord cu ei. Dar ai obligația, de om civilizat, care nu trăiește acum câteva sute de ani, să respecți dreptul celuilalt să existe. Nu să decizi tu cum e mai bine pentru el. Pur și simplu, să tolerezi, dacă nu poți să înțelegi. Na, că așa-i creștinismu’. E despre toleranță.
Și eu tot pentru copiii mei am votat. Ți-am mai spus. Nu merg pe ideea că „Vai, fetele mele n-or să fie gay, că n-au văzut în casă așa ceva.” Pentru că n-ai cum să știi. Și atunci? Nu e firesc să vreau să fie protejate și ele? De lege, măcar?
Ăsta a fost motivul pentru care am votat. Faza cu PSD-ul a fost doar așa, bonus. Adică eram convinsă că va fi prezență la vot. Am rămas surprinsă că n-a fost. Deși nu a lipsit chiar atât de mult. Și am zis că, dacă tot se validează, măcar să nu treacă. Da’ din punctu’ ăsta de vedere…slabe șanse. 95%! Și nu suntem în Evu’ Mediu? 🙂
Da, îți înțeleg punctul de vedere! Eventuala mea participare, ar fi putut avea loc, doar dacă se întruneau o serie de „dacă”:
1. Dacă politrucii – unii dintre ei cu grave conflicte cu morala creștină (fie divorțați care stau cu pițipoance mai tinere ca nora, fie recăsătoriți a -n-a oară) – ar fi stat „în banca lor”
2. Dacă așa zisa „coaliție” nu e(ra) „teleghidată” de la Kremlin!
3. Dacă ierarhii BOR ar fi cu poporul, că „turma” creștinilor ortodocși din România e păstorită de ei, nu kgb-istul kiril de la Moscova…
4. Dacă aș fi văzut niște „autorități” interesate în propășirea țării și în rezolvarea și a celorlalte probleme…
Nu știu dacă mai sunt și alți „dacă”, dar sunt destui și ăștia! La toți „dacă” de mai sus, răspunsul e unul: „NU”. Atunci, #stauacasă! Și asta am făcut! Postarea de acum câteva zile explica opțiunea mea! Atât! N-am făcut „campanie” nimănui, nici pro, nici contra, dar am ripostat în fiecare caz când am primit sms-uri sau flyere care îndemnau să merg la vot! Dacă eu nu mă „bag în ciorba ta”, tu de ce intri în a mea??? Flyerul din cutia poștală a ajuns direct la coșul de gunoi (nici nu m-am uitat ce conține!), iar la sms am răspuns cu mesajul: „Foaie verde de troscot / Zilele astea am BOICOT!”… Și apoi a fost liniște! 🙂 Culmea, având doar un simplu dialog, în casă, în urma lui, soția, care semnase pentru referendum, nu s-a mai dus nici ea! Fără să o fi convins eu în vreun fel! S-a convins singură!
Iar, legat de LGBT, mie mi se pare că și unii dintre ei încep să se „alinte” și să facă pe „victimele”… Dar cu ei am o altă poveste, altă dată… Să facă bine să fie decenți și ce fac, indiferent cu cine fac, să facă „în privat”!…
Deci din nou we agree to disagree. Oarecum. Noi am mers împreună la vot. De mânuță. Că așa facem noi. Ne ținem de mână pe stradă. Da’ am fost decenți. Promit! 🙂 Și am și votat la fel. Chiar dacă din motive diferite. El a zis că dacă votează „nu”, nu se schimbă nimic. În Constituție, adică. Ce să zic, îl suspectez de oleacă de homofobie… 🙂 Mai am un pic de lucru cu el… 🙂 🙂
Serios vorbind, decenți trebuie să fim toți.
Iar minoritățile de orice fel sunt o problemă. Peste tot. Nu numai la noi. Dar chiar și faptul că se vorbește despre ele, într-o țară așa de … conservatoare ca a noastră, mi se pare un pas înainte. 🙂
Discuția ar trebui aprofundată… Legat de minorități, am în plan ca, în paralel cu „turul (folcloric al) României Mari”, început de la Storojineț (acum sunt, deja în sudul Basarabiei, și, mâine, cred, sper, dacă oi fi sănătos 🙂 să trec Dunărea, la niște geamparale dobrogene! 🙂 ), să introduc pe blog și tradiții, elemente specifice celor aproape 20 de minorități etnice care locuiesc alături de și împreună cu noi, românii! Acest „tur al României Mari” va cuprinde elemente specifice din fiecare județ al României interbelice, urmând să se încheie, pe 1 Decembrie 2018, la Alba-Iulia!… România Mare a fost a tuturor românilor ce au trăit în ea în perioada 1918-1940, dar și a minorităților naționale incluse în aceeași perioadă în statul român!
N-am să uit niciodată că, în preziua plecării în armată, într-un sfârșit de ianuarie 1989, am mers la Casa de Cultură din orașul natal spre a fi prezent la un spectacol folcloric al unei formații ungurești din Miercurea-Ciuc. Cred că am fost singurul român din sală! 🙂 În continuarea ideii, am susținut și voi afirma, mereu, că la istoria, cultura și civilizația din spațiul românesc actual au contribuit, alături de români, și minoritățile naționale și/sau religioase! Nu sunt de acord cu discriminarea acestora, dar le cer și lor să respecte majoritatea! La fel cum, dacă merg(em) de ani de zile, cu studenții în practica geografică până la Budapesta, fac(em) asta și pentru că, în țările din jurul României este atâta prezență românească, mai veche, mai nouă sau/și actuală, încât vecinii nu ne pot nici ignora, nici șterge contribuția românească la devenirea lor națională și chiar statală! Respectă, ca să fii respectat! Când vecinii din jurul României vor înțelege că, la „temelia” lor etnică, istorică, culturală, națională au stat/stau ȘI românii, ne vor respecta mai mult, fiindcă ceva din specificul nostru a fost integrat de ei în ființa lor! La fel și românii, vor învăța, sper, într-o zi să respecte și să aprecieze minoritățile așa cum sunt ele, fiindcă ceva din ceea ce ne definește pe noi, ca neam, vine ȘI de la ei!
Și ar mai fi de spus, dar după-aia ajunge comentariul mai lung decât postarea! 🙂
Frumos… Dacă aveai buton de „like”, ca la Facebook, nu mai trebuia să scriu… 🙂
Asta e! Nu le poți avea pe toate! Eu n-am facebook (care are „like”), am doar blog (dar care n-are „like”)! 🙂
Mulțumesc! 🙂