Lucrez de ceva vreme la actualizarea datelor legate de păstoritul în spațiul carpato-balcanic, atestat pe baze onomastice (de toponime și antroponime). Prilej de a face, în condițiile în care acum este în lucru aducerea „la zi” a informației la nivelul provinciilor Bulgariei, unele aprecieri legate de antroponimia de origine românească. Dacă despre păstorit va mai fi vorba cu altă ocazie, acum, câteva idei generale, „la cald”

– prezența numelor Moldovanov/Moldovanova și în nordul, estul și chiar sud-estul Bulgariei (la Burgas, de pildă), nu numai în vestul țării (știam de mai multă vreme că e atestat la Sofia), trădează mai degrabă o migrație moldovenească spre Bulgaria, decât una sud-bănățeană, prin Timocul sârbesc, dinspre localitățile Moldova Nouă/Moldova Veche; n-ar trebui să mire prezența moldovenească (și) la sud de Dunăre, dacă menționăm alte două fapte onomastice: în Bulgaria sunt atestați antroponimic și originari din orașul Berșad, situat în Transnistria ucraineană, iar, în nordul Greciei, toponimul Galatsanos Tumba (=Tâmpa Gălățeană) arată că originarii din estul României s-au dus chiar mai departe, în Balcani;

– este atestată și migrația muntenească, prin forme ca Munteanu sau Muntian;

– apar și ardeleni, dovediți prin nume ca Brașovanov; de fapt, oarecum surprinzător, am notat și nume ce atestă migrația unor originari din Țara Oltului: Cărțanov (originar din Cârța) sau Uceanov (urmașul unui migrant dinspre Ucea);

– nici românii balcanici (aromânii) nu s-au lăsat mai prejos: numele Tărcolanov, trădează o migrație dinspre Tărcol, numele (a)românesc al orașului Trikkala, din nordul Greciei; în forma Târcalan, era amintit, în Evul Mediu, și în Țara Oltului, iar atestarea sa și în Bulgaria probează trecerea (și) pe aici a celor care au ajuns, cândva la poalele Munților Făgărașului;

– am notat mai multe nume interesante, cu rădăcină românească, dar cu sufix bulgar(izat), -ov(a)/-ev(a): Barbolov/Barbulov, Berbatov(a), Căndev(a), Cașarev, Craciunov(a), Murgev, Murgov(a), Stăngaciov, Surdov, Urdov și altele.

Cum aceste observații sunt preliminare, concluziile le poate stabili fiecare, individual. Mai adaug, la final, faptul că, onomastica din țara de la sud de Dunăre a trecut, în ultimii mai bine de 100 de ani, printr-un intens proces de „autohtonizare” (citește: „bulgarizare”). Dacă și după acest proces, mai găsim astfel de nume românești, e lesne de bănuit câte vor fi fost înainte de 1879, data creării statului modern (autonom) bulgar…

Reclame