Au trecut câteva zile cu mai multe aniversări, începând de alaltăieri… Să le luăm pe rând, în ordinea cronologică a zilelor din calendar.

* 8 mai

Pe lângă uitata (?) „aniversare” a fondării partidului comunist român – cu minuscule, fiindcă rolul său pozitiv (a existat așa ceva?) e inexistent în societatea românească – petrecută în 1921, Occidentalii au marcat Ziua Victoriei împotriva fascismului. Asta, fiindcă, la momentul semnării, de către conducerea germană (resturile ei) a capitulării naziste, la Berlin era ora 24, ca și la Paris, dar la Londra era ora 23, iar la americani – principalii învingători în ultimul (?) război mondial, era (încă) seara de 8 mai! Doar la Moscova începuse ziua de 9 mai…

* 9 mai

Menționăm aici Ziua Europei, dată la care, în 1950, ministrul de externe al Franței – Robert Schuman, un cetățean francez de naționalitate germană (era alsacian, născut în Luxemburg!) – a propus noii Republici Federale Germania ca aceste țări să își pună în comun producția de cărbune și oțel. Germanii au zis „Ja!” și, alături de ei, olandezii, luxemburghezii, belgienii și italienii, au pus bazele, în 1952, ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), devenită, din 1957, Comunitățile Europene, iar din 1992, Uniunea Europeană.

* 10 mai

Este o dată (încă) extrem de controversată în spațiul românesc. Vinovații principali sunt ăia sărbătoriți (până în 1989) pe 8 mai (comuniștii) și urmașii lor, de „rit” comunis(oid)! Mai întâi, 10 Mai 1866 a fost data la care Carol I de Hohenzollern-Siegmaringen a depus jurământul de credință (în franceză) în fața Parlamentului Principatelor Unite Române, întrunit la București, devenind al doilea Domnitor, după proaspătul „abdicatul” Alexandru Ioan I (Cuza). Înaintea evenimentului, poporul votase, covârșitor, la plebiscit, pentru Domnul Carol. După 11 ani, la 10 Mai 1877, s-a publicat, în Monitorul Oficial, Declarația de Independență a României față de Imperiul otoman, rostită de ministrul de externe român, Mihail Kogălniceanu, în Parlament. ORICE ACT DEVINE OFICIAL, ODATĂ CU PUBLICAREA SA ÎN MONITORUL OFICIAL! Deci, degeaba susțin comuniștii (și urmașii lor), că 9 mai e „ziua independenței”, Declarația lui Kogălniceanu a fost publicată a doua zi, deci Ziua Independenței României este și rămâne 10 Mai 1877! Și, ca să încheiem cu această zi, tot la 10 Mai, dar în 1881, România s-a proclamat Regat, Carol I devenind, astfel, de atunci, și primul Rege al României!

Rog familia tovarășei duda să nu se entuziasmeze! O fi dumneaei fiica Regelui Mihai I, dar, fiind căsătorită cu un (urmaș de) securist, să ne scutească! Persoanele pline de „interese” (mărunte și meschine) și de ipocrizie nu sunt deloc bine-venite!