În limba română, în toate dialectele sale (deci, și în cele balcanice), rotacismul lui l este un fenomen general. Astfel, termenii latini solem, salem, gelis, caelis, angelus, cavula, etc. au devenit, în română, soare, sare, ger, cer, înger, cavură/ga(v)ură. S-au conservat asemenea forme și în cazul unor termeni de origine dacică, deveniți, în română, abur, măgură, mazăre, viezure și alții, după cum o demonstrează formele albaneze asemănătoare, în care s-a conservat (I. I. Russu, 1981). Mai mult, există și toponime – Sărună, Vârgaria, Cavura/Găvuri, Bihor/Bihar -, dar și antroponime – Nicoară/Nicăruș/Nicuruș – derivate din forme cu l: Salona (numele roman al orașului Thessaloniki/Salonic), Bulgaria, Cavula, respectiv *Nicola (rezultat din latinul Nicolaus sau din grecescul Nikolaos). În cazul toponimelor, cu excepția lui Găvuri – notat de Ion Conea în Munții Retezatului și a lui Bihor/Bihar – prezent în nord-vestul României de azi, respectiv estul Ungariei, toate celelalte se întâlnesc în zonele locuite de aromâni și/sau meglenoromâni. Forma Bihor apare, însă, și în Muntenegru, arie geografică locuită în trecut de morovlahi/morlaci, strămoși ai istroromânilor de azi (S. Dragomir, 1959). În cazul patronimelor, dacă Nicoară apare la dacoromâni, formele Nicăruș/Nicuruș se consemnează la aromâni (N. A. Constantinescu, 1963).

Prezența acestor forme, în toate dialectele limbii române sugerează faptul că transformarea lui l în r s-ar fi putut produce înaintea anului 1000, după care legătura între dacoromâni și macedoromâni/aromâni s-a rupt. Toponimul aromânesc Vârgaria sugerează faptul că transformarea l>r se putea produce chiar în secolele VII-VIII, după apariția în Balcani a (proto-)bulgarilor türcici și slavizarea lor de către bulgarii slav(ofon)i de azi. Prezența lui â sugerează, pe de altă parte, că, în slava vechilor bulgari slavofoni, numele țării lor devenise *Bâlgaria și că s-a transformat în Bălgaria (denumirea țării balcanice de azi în limba bulgară) după slavizarea și a unui important contingent de români balcanici, de la care bulgarii de azi l-au preluat pe ă (sunet de origine traco-dacică, păstrat în toate dialectele românești, prezent și în albaneză, în forma ë), în vreme ce â/î este slav, fiind împrumutat de români, odată cu asimilarea unor grupuri de slavi.

Dar, de când va fi început această transformare l>r? Un posibil răspuns ne poate fi dat de numele castrului roman Arutela, atestat prima dată în anul 138 d. Hr. și localizat pe Olt, în aria orașului Călimănești, județul Vâlcea. Cum această fortificație romană făcea parte din limes Alutanus, este de presupus că forma inițială, derivată de la numele (daco-)roman al Oltului – Alutus/Aluta, va fi fost *Alutela. În acest caz, fenomenul rotacizării lui l în r ar data chiar de la începutul romanizării traco-dacilor (prima parte a secolului al II-lea d. Hr.) și putem bănui că, în nordul Olteniei de azi cel puțin, exista o arie (sub)dialectală care aplica acest rotacism.

 

Reclame