Luna aprilie a început cu „Ziua păcălelilor”. Chiar dacă a trecut de atunci mai bine de o săptămână, chiar și cu o mică întârziere, ne putem referi, acum, la un nume ce are legătură cu această zi – Păcală.

Prima atestare este o formă Păcal, consemnată în Țara Românească, în 1437. Ulterior, apar asemenea atestări – în formele Păcală, Păcălucă, în special în Muntenia, Oltenia și Ardeal. Pe de altă parte, de la patronim, au apărut și derivate toponimice, în sudul țării, în formele Pecălești, Păcălești, Păcărești (N. A. Constantinescu, 1963: 343-344).

În prezent, patronimul este atestat în Dobrogea (Constanța, Muntenia (Olt, Teleorman, Prahova, Ilfov, București, Călărași, Ialomița, Brăila), Oltenia (Mehedinți, Vâlcea), Moldova (Neamț), Basarabia (Hâncești), Ardeal (Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Mureș, Covasna), Banat (Timiș), Crișana (Arad, Bihor, Sălaj) și Maramureș (Satul Mare). La București și în județele Vâlcea, Prahova și Sibiu apare și forma Păcăleanu, iar Păcălici este întâlnit în Capitală și în Teleorman. În județul Constanța se consemnează Păcăluc. De asemenea, în raioanele basarabene Sângerei, Telenești, Fălești, Nisporeni și în orașele Chișinău și Bălți se întâlnește forma Păcălău. Un Pacalo am notat tot la Chișinău, unde este consemnată și forma Păcăleu.