Ieri a fost Sâmbăta Sfântului Teodor (Sântoader) – zi de pomenire a celor răposați. Cu o mică întârziere, vom povesti câte ceva, despre numele Teodor, mai exact, despre răspândirea sa la nivelul spațiului carpato-balcanic.

Patronimul a evoluat din greacă, din forma Theodoros (= darul Domnului), tradusă în ebraică – Nathanael, latină – Deodatus și slavă – Bogdan. Noi vom folosi, în această prezentare varianta latină derivată din cea greacă – Theodorus.

Primele mențiuni ale numelui apar în Asia Mică, unde sunt menționați mai mulți prelați numiți Theodorus, care au participat la Conciliul Ecumenic de la Niceea (325 d. Hr.), ca reprezentanți ai unor episcopii din Cilicia, Isauria și Pisidia.

În partea sud-estică a Europei, în secolele IV-VI, patronimul este atestat în Grecia de azi și în partea europeană a Turciei. Chiar dacă arealul de difuzie nu este foarte mare, deja antroponimul era al doilea ca frecvență în spațiul carpato-balcanic, după Joannes, poziție păstrată până la sfârșitul primului mileniu al erei creștine.

În secolele VII-X, numele este atestat în sud-estul Bulgariei, Grecia, Cipru și în partea europeană a Turciei.

Deși în primele secole ale celui de-al doilea mileniu al erei creștine, patronimul își extinde aria de difuzie, frecvența sa este mai modestă, ceea ce face ca Theodorus să nu mai figureze între primele 10 nume în spațiul analizat. Pentru secolele XI-XV, acesta este atestat în Ucraina, Serbia, sud-estul Bulgariei, Grecia și în partea europeană a Turciei. Din acest interval datează și primele mențiuni ale numelui în spațiul românesc, toate fiind localizate în sudul țării: un mitropolit cu acest nume este atestat în Dobrogea, la Vicina, la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar un  altul – la Curtea de Argeș, la începutul secolului al XV-lea. Dealtfel, frecvența mare a numelui în Țările Române, a făcut ca, în această perioadă, Teodor să ocupe poziția a zecea printre numele de persoană românești.

În secolele XVI-XVIII, aria de difuzie a numelui rămâne destul de largă, dar însemnătatea sa continuă să se diminueze. Mențiuni ale patronimului apar, de pildă, în Serbia, dar există atestări și din spațiul românesc, din nou – în Țara Românească.

Pentru perioada actuală, dispunem de informații la nivelul întregului spațiu carpato-balcanic, conform cărora, patronimul menționat se situează pe locul 24 pe ansamblul zonei. Numele este atestat mai frecvent în România, unde antroponimele Toader/Teodorescu/Tudor/Tudorache se situează pe locul 7, Bulgaria prin variantele Todorov/Todorova – pe locul 8, Grecia, unde apar formele Theodorou/Theodoridis/Theodoropoulos/Theodoropoulou – pe poziția 12, R. Macedonia, prin numele Todorov/Todorova/Todorovska/Todorovski și Bosnia-Herțegovina, prin formele Todorović/Durakovic  – în ambele țări, pe poziția 14, Serbia – Todorović și Cipru – Theodorou, ambele fiind pe poziția 20 în aceste state, Ucraina, unde formele Fedorenko/Doroshenko se află pe poziția 32, Muntenegru – cu Todorović, situat pe locul 37 și R. Belarus – unde Fedorovich se află pe poziția 86..

Se remarcă o continuitate de atestare frecventă în Grecia, dar și în partea europeană a Turciei (aici, doar înainte de anul 1500), precum și în Bulgaria și, cu intermitențe, în Ucraina, Serbia și Cipru. Mai observăm și faptul că, exceptând R. Belarus, Ucraina și România, patronimul, cu variante și derivate specifice fiecărei țări, este caracteristic lumii ortodoxe slave și grecofone balcanice.

Din al doilea mileniu al erei creștine, numele capătă o frecvență deosebită în spațiul românesc, unde acesta se află chiar în „ofensivă”: poziția a 10-a în Evul Mediu, locul 7 – în prezent. Deși nu avem atestări de dinainte de anul 1200, credem că patronimul a circulat la români și mai devreme, dovadă stând forma populară a numelui sărbătorii – Sântoader.

Fiind vorba de traducerea în slavă a lui Theodoros, vom spune câteva cuvinte și despre numele Bogdan. Acesta, preluat de români de la vechii slavi, a căpătat o extensiune în întregul spațiu românesc, în Evul Mediu situându-se pe locul 55. Prima atestare a sa este din Bihor, unde apare pe la 1200-1235 (N. Drăganu, 1933). Patronimul este prezent și la românii balcanici, fiind atestat, de pildă, în Serbia, în secolele XIV-XV. În anumite zone – Maramureș, Țara Oltului, Moldova, frecvența sa era chiar mai mare. De fapt, s-a ajuns ca otomanii să denumească Țara Moldovei Bogdania sau Kara-Bogdan, iar pe locuitorii ei – Bogdani (N. A. Constantinescu, 1963).

Astăzi, numele este prezent, cu forme caracteristice fiecărei țări, în special în lumea slavă, mai frecvent fiind în R. Belarus – cu formele Bogdanov/Bogdanova/Bogdanovich (locul 25), Bulgaria – Bogdanov/Bogdanova (poziția 60), dar și în România, unde Bogdan se află aproape de poziția ocupată în epoca medievală (locul 57).

Deși mai rar, Nathanael a lăsat și el urme în antroponimia românească, fiind atestat în tot spațiul românesc, în forme ca Athanail – în Moldova, Naftailă – în Muntenia și altele. Având continuitate din Evul Mediu, în Țara Oltului, apar forme ca Naftanailă/Năftănăilă, cu același sens ca și patronimele amintite mai sus.