Evul Mediu

La cumpăna între milenii, în anul 1000, asistăm la alte transformări. Procesul de etnogeneză duce la diferențierea mai multor popoare romanice, parțial sau integral prezente în spațiul carpato-balcanic: italieni, raeto-romani, dalmați, români, ca popoare romanice, polonezi, cehi, slovaci, ruși, bulgari, sârbo-croați, sloveni – ca popoare slave, albanezii – ca popor (traco-)illir. Pe fondul prezenței, ușor peste medie, a elementului românesc, atât la vest de Carpați, cât și în Pannonia, se regăsește un amestec de grupuri etnice: în Austria de azi, raeto-romanii sunt încă destul de însemnați numeric, dar rezistă tot mai greu în fața procesului de asimilare în fața germanofonilor. În Ungaria de azi, deja, maghiarii se remarcă ușor peste medie, iar la nord de ei, se evidențiază slovacii. Polonezii îi depășesc net pe baltici, în Polonia de azi, la fel și rusofonii pe aceiași baltici – în Belarusul și Ucraina de azi. Românii au o însemnătate considerabilă, de la Nistru, în nord și est, până în nordul Greciei, în sud și în Albania de azi – în sud-vest, dar sunt concurați de multe alte neamuri: bulgari, albanezi, sârbo-croați, greci, în special la sud de Dunăre. În cea mai mare parte a Asiei Mici și a Greciei, precum și în Cipru, predomină grecii, la care, la un nivel mai modest, se adaugă italienii, armenii și chiar evreii sau arabii. În estul Asiei Mici îi regăsim, alături de greci, pe iviri, asirieni și perși. Albanezii sunt, deja, cel mai însemnat element etnic în Albania de azi, în vreme ce o mare parte a spațiului ex-iugoslav este dominat de sârbo-croați, mai numeroși la acea vreme decât dalmații. În fine, în extremitatea nord-vestică a Peninsulei Balcanice, sunt cei mai însemnați slovenii, dar apar și comunități de italieni, dalmați și chiar români.

An 1000 ok

Figura 4

 

La jumătatea mileniului al doilea, în 1500, configurația etnică a spațiului carpato-balcanic se apropie, întrucâtva, de situația actuală. În partea vestică a Peninsulei Balcanice, deși, încă importanți numeric, dalmații pierd teren în fața popoarelor sud-slave (în special a slovenilor, croaților și sârbilor). În estul Alpilor, raeto-romanii au dispărut, asimilați de austriecii germanofoni, aceiași germanofoni deținând ponderi notabile, alături de cehi, în Cehia de azi. În nordul spațiului carpatic, polonezii, bielorușii și ucrainenii au devenit mai numeroși decât urmașii balticilor – în special lituanieni, mai rar, letoni. Ucrainenii, amestecați cu rușii, sunt cel mai important element etnic din partea situată la nord de Marea Neagră. La sud de vechiul Pont Euxin, locul majorităților grecofone a fost luat de turcii otomani, cuceritori inclusiv ai fostei capitale bizantine, Constantinopol. Astfel, elementul grec(ofon), important numeric în sudul Greciei și în Cipru, alături de turci, a căpătat, alături de armeni, evrei, georgieni (vechii iviri), asirieni și perși, caracterul unui grup minoritar (cel puțin în Asia Mică). În partea centrală a Peninsulei Balcanice, o parte a elementului sârbofon a trecut la Islam, după cucerirea de către otomani a unei mari părți a Balcanilor, devenind parte a bosniacilor. La fel se petrec lucrurile și cu o parte a albanezilor, bulgarilor sau chiar a grecilor. În fine, într-o mică parte a sudului Peninsulei Balcanice – în special în Tesalia și Epir, izolat – în vestul Pannoniei (în Bürgenland), precum și în regiunile carpato-dunărene (de o parte și de alta atât a Carpaților, cât și a fluviului), elementul românesc rămâne precumpănitor. Excepția începe să fie dată de estul Transilvaniei, unde elementul secuiesc maghiarofon are deja întâietate.

An 1500 ok

Figura 5

Reclame