3. Vot și reprezentare parlamentară (1831-2016)[1]: partea a V-a

3.2.4. Subperioada Regatului României antebelice (1884-1918).

Aceasta se suprapune, în cea mai mare parte, peste domnia aceluiași Carol I, ca rege al României, adăugând la acest lung interval și ultimii 4 ani ai „României mici”, suprapuși peste primul Război Mondial și peste primii ani ai domniei lui Ferdinand, datorită păstrării aceluiași sistem electoral, bazat pe votul censitar în 3 colegii. În țară a continuat procesul de modernizare, în cadrul căruia, nu doar în plan politic, Dobrogea veche a făcut o notă aparte. Astfel, în plan electoral, alegătorii dobrogeni nu au votat decât din 1912[2], iar cei din Cadrilater – deloc, până după primul Război Mondial (deși sudul Dobrogei fusese atribuit României în 1913). De fapt, toate cele patru județe dobrogene nici nu au mai avut cum să voteze în 1918, pentru că, la acea dată, nu mai aparțineau, practic, României, fiind ocupate de Puterile Centrale. Deși votase deja Unirea cu Țara (martie 1918), Basarabia s-a abținut[3], la începutul verii aceluiași an, de la un vot care le-a dat net câștig de cauză conservatorilor, în condițiile în care alegătorii munteni și olteni s-au prezentat la urne printre baionetele austro-germane.

Modernizarea vieții românești a însemnat și creșterea numerică, modestă, încă, a proletariatului urban, care, și pe fondul acordării dreptului de vot știutorilor de carte, inclusiv din mediul rural, a permis începutul diversificării spectrului politic românesc, timid, spre finele veacului al XIX-lea (unul, doi deputați social-democrați sau democrați din formațiunea condusă de D. Dobrescu), dar tot mai clar, după 1910, când se produce și prima mare scindare a unuia dintre partidele mari: apariția Partidului Conservator-Democrat pare semnalul începutului decăderii Partidului Conservator, produsă după Marea Unire. Tot de acum, vreme de un sfert de veac, social-democrații își vor face, frecvent, apariția în Parlament, deși cu ponderi modeste. Apar, în același timp, și primele manifestări parlamentare naționalist-extremiste, ca un preambul al extremei drepte interbelice.

Pe acest fundal politico-istoric, se disting două clase: una cu o tendință de a vota ușor peste media națională pentru liberali, până în 1905, apoi – pentru conservatori și o a doua – cu un comportament oarecum opus. Din prima clasă fac parte, de această dată, multe județe din vestul Moldovei, dar și tradiționalul sud muntenesc (inclusiv Capitala) și județul Mehedinți, iar din a doua – rama moldovenească pruteană (inclusiv fosta capitală, Iași, prin tradiție conservatoare), nordul Munteniei și unele județe situate de-o parte și de alta a Oltului.

Vot p pol 1884-1918 ok

Figura 21

 

 

Se distinge și o a treia clasă, cu un vot acordat, oarecum în egală măsură, de-a lungul vremii, liberalilor și/sau conservatorilor (cele care, la fiecare scrutin, vor fi înclinat „balanța” votului ce a făcut ca P.N.L. și P.C. să-și împartă, aproape „frățește” anii de guvernare): vestul Munteniei, județul Dolj, județe din „axul” siretean moldovenesc (Botoșani, Roman, Tecuci).

Mandate p pol 1884-1918 ok

Figura 22

 

Aproape constant liberale s-au menținut Gorjul și Râmnicul Sărat, în vreme ce clasa formată de județele nord-dobrogene este dificil de încadrat undeva, datorită prezenței la vot la doar două scrutinuri (1912 și 1914). Prin votul din 1912 și pentru P.C.D., format din disidenți conservatori, favorabili reformelor liberale (împroprietărirea țăranilor și votul universal) și pentru P.N.L. (1914) se poate vorbi de o ușoară preferință spre liberali și aliații lor[4].

Sistemul de vot face, și de această dată, ca mandatele politice să reflecte, practic, aceeași distribuție crono-spațială, specifică și votului alegătorilor.

 

NOTE:

[1] La baza acestei părți, actualizate, a lucrării stă articolul Vote and Parliamentary Representation in Romania: a Geographic-Historical Approach, in the Context of the Regional and Local Development, publicat în Geographica Timisiensis, vol. 17, nr. 1-2, 2008, p. 265-280 (partea I) și vol. 18, nr. 1-2, 2009, p. 93-105 (partea a II-a).

[2] Totuși, prima prezență la urne, pentru alegerile legislative, s-a produs în anul 1876, când Dobrogea făcea parte, încă din Imperiul otoman. Aici au avut loc primele alegeri parlamentare, în urma reformei constituționale din 1876.

[3] Abținerea basarabenilor are mai multe cauze. Mai întâi, aceștia își desemnaseră un legislativ, Sfatul Țării, în toamna anului 1917, care funcționase ca parlament înainte de Unirea din 27 Martie/9 Aprilie și își asumase dreptul de a funcționa ca adunare regională. În al doilea rând, ținând cont de contextul politic intern și extern, basarabenii, care susținuseră votul universal, nu aveau cum să accepte reîntoarcerea (și sub regim românesc) la votul censitar, aplicat și la est de Prut de administrația țaristă înainte de primul Război Mondial. În plus, în mai bine de jumătate din județele Vechiului Regat, alegerile din 1918 s-au desfășurat în condiții de ocupație austro-germană. Probabil și acest context i-a determinat pe membrii Sfatului Țării să formuleze Unirea cu condiții. Dealtfel, revenirea României în tabăra Antantei (octombrie 1918) și, mai ales, declarațiile de Unire necondiționată ale bucovinenilor și ardelenilor i-au determinat pe fruntașii basarabeni să renunțe la condiții, fiind convinși că în noua Românie întregită vor avea dreptul la reprezentare legislativă proporțională, realizată pe baza votului universal (aprobat deja, în 1917, de Parlamentul de la Iași). Iar în ce privește abținerea basarabenilor de la a se implica în alegerile legislative românești de la jumătatea anului 1918, ea nu a fost completă, doi fruntași de la est de Prut candidând și fiind aleși pe listele conservatorilor: Ion Inculeț (fostul președinte al Republicii Democratice Moldovenești) a devenit deputat de Fălciu, iar Daniel Ciugureanu (fost premier al aceleiași republici basarabene) a devenit parlamentar de Iași.

[4] Ținând cont de faptul că în Monitorul Oficial înainte de 1912 nu se precizează apartenența politică a parlamentarilor, a fost necesar să stabilim acest lucru. Din această cauză, este posibil să se fi strecurat și unele erori, care nu afectează, însă, rezultatele pe ansamblu și concluziile derivate din acestea.

 

* Acest text este un fragment actualizat din lucrarea Geografie electorală, publicată la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul 2013.

Reclame