Astăzi, 29 iulie este Ziua Imnului Național al României. Textul poemului „Un răsunet” a fost scris de ardeleanul Andrei Mureșanu, în vremea Revoluției de la 1848. Melodia, după unii a fost realizată de Anton Pann (român de origine balcanică, născut la Sliven, azi – în Bulgaria), aflat la Râmnicul Vâlcea, după alții ar fi o creație a lui George Ucenescu sau – o melodie religioasă cu largă răspândire în epocă – „Din sânul maicei mele”. Stabilirea ca dată a Imnului Național s-a făcut pe baza faptului că, cu melodia actuală, cântecul ar fi fost cântat, prima dată, la Râmnicul Vâlcea, la 29 iulie 1848.

Indiferent care este adevărul, cântecul devenit, după 1989, Imnul Național, a fost intonat, după zilele revoluționare din 1848, în timpul Războiului de Independență (1877-1878), în anii celor două războaie mondiale, în fericitul an 1918, în vremea Unirii celei Mari (când, în perioada noiembrie 1917-aprilie 1918, a fost Imnul Național al Republicii Democratice Moldovenești/Basarabiei, înainte de Unirea cu Țara), precum și în momentele decisive ale anului 1989, care a dus la căderea regimului comunist. Până și Ceaușescu a recitat versuri din actualul Imn Național, la ultimul său discurs, în 21 decembrie!

După 1989, pe lângă România, care a adoptat „Deșteaptă-te, române!” ca Imn Național în ianuarie 1990, și Republica Moldova a avut același imn, în primii ani după proclamarea Independenței, în perioada 1991-1994.

 

După activenews.ro, Imnul Național este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!

Anunțuri