Există mai multe surse de documentare legate de evidențierea unor particularități geografice. Deși poate părea surprinzător, printre ele se află și folclorul. Iată niște exemple.

În melodia „Bate vânt de la Orade”, Floricile Bihorului confirmă unele particularități fizico-geografice. Astfel, ținând cont de faptul că, la vest de Oradea și, în general, de actuala frontieră apuseană a României, nu există comunități românești închegate, rezultă că satul spre care „bate vântul” în cântecul amintit, este situat la est de Oradea (și Tinca), undeva în Dealurile Vestice sau/și în Munții Apuseni, lucru firesc, deoarece, direcția dominantă a maselor de aer este dinspre vest/nord-vest.

În cântecul următor, „Pleacă oile la munte”, marea „Doamnă a cântecului păstoresc”, răposata Lucreția Ciobanu – Dumnezeu să o ierte! – marchează activitatea de transhumanță, în cadrul căreia, ciobanii din Mărginimea Sibiului, foloseau traseul spre/dinspre Munții Iezerului (din Grupa Făgărașului) în drumurile lor spre iernat/vărat. Aceasta înseamnă că aceștia se însoțeau că păstorii făgărășeni spre locurile de iernat (toamna) și reveneau împreună, spre cele de văratic, primăvara.

Anunțuri