Atât din afara României (mai ales din Grecia, dar și din alte țări – de exemplu, Republica Macedonia), cât și din țară (o minusculă minoritate) se afirmă, în ultimul sfert de veac, ideea că „a-român” înseamnă „ne-român”. Guvernul de la Skopje a și „condiționat” acordarea de ajutoare financiare și ore de emisie la posturile radio-tv naționale de renunțarea, din partea aromânilor (denumiți „vlahi”) la orice legături cu România.  După ce, încă de dinainte de 1989, unii aromâni au utilizat, zice-se, „tactic” ideea de a se „delimita” de români/românitate (pe acea vreme asociată cu regimul comunist de la București), acest „obicei” a devenit „regulă” și îl putem cita aici ca „exemplu” pe Vasile Barba, afiliat institutului de la Freiburg (Germania). Mai mult, „mirosind” că, la un moment dat, statul român se va „trezi” și va cere retrocedarea școlilor și bisericilor românești din Balcani, Grecia – aplicând principiul potrivit căruia „cea mai bună apărare este atacul” – a susținut, discret, este adevărat, „ideea” dezvoltării unui „popor” aromân în… România, care să „ceară” de la București, „drepturi” (a se citi „finanțare guvernamentală”, în primul rând), idee la care au „aderat”, oportuniști precum Costică Canacheu sau Puiu Hașotti…

Dar, lăsând pesonulitățile să dispară în obscuritatea pseudo-ideilor pe care le „afirmă”, să vedem dacă, și în ce fel, pot fi definiți/numiți aromânii drept „ne-români”. Noi, adepții argumentării ideilor susținute, le propunem „adepților ne-românității” aromânilor, dintre românii renegați sau de aiurea să ne explice, argumentat, fără a apela la istoria și limba strămoșilor noștri comuni (cei ai TUTUROR ROMÂNILOR, INCLUZÂNDU-I ȘI PE AROMÂNI!), două modeste exemple:

1.Dintre elementele ce evidențiază „pecetea Romei”, românii au, ca toți ceilalți romanici, o expresie de bun-venit, care, în dialectul dacoromân apare în forma, literară, „Bine ați venit!”, similară unor construcții romanice precum: „Benvenuto!” (italiană), „Bienvenido” (spaniolă), „Bienvenue” (franceză) ori „Bem-vindo” (portugheză)… În cel mai important dialect ROMÂNESC sud-dunărean (Gh. Ivănescu, 2000), cel macedoromân/aromân, această urare apare în forma „Ghini viniși”. Expresia în cauză include un termen (primul) prezent, în forme identice/asemănătoare, și în graiurile ardelenesc („ghine”) și „moldovenesc („ghini”) ale dialectului dacoromân, iar celălalt are un foarte bun corespondent („veniși”) în graiul oltenesc al aceluiași dialect!…

 2. Dintre particularitățile rămase, într-o formă sau alta, de la ceilalți strămoși – traco-geto-daci – menționăm vechiul drapel de luptă al (traco-)geto-dacilor: balaurul cu cap de lup. După Edictul de la Mediolanum/Milano al împăratului (traco-roman) Constantin, care a oficializat creștinismul, traco-daco-romanii au fost îndrumați, de marii preoți ai vechiului cult dedicat lui Zamolxe, să se „ralieze”, prin limba latină, noii „tendințe” din Imperiul roman. Strămoșii noștri aveau de ales între a rămâne „barbari” (și păgâni), precum migratorii ce veneau (preponderent) dinspre est sau a fi „romani” (și creștini), precum restul traco-dacilor care se aflau, atunci, sub dominația Romei.  Romanizarea prin creștinare sau creștinarea prin romanizare a inclus și „renunțarea” (cerută de marii preoți ai lui Zamolxe) la vechile tradiții (considerate pre-creștine) și acceptarea noilor ritualuri… Traco-daco-romanii nu au renunțat de tot la aceste tradiții, printre simbolurile la care strămoșii noștri NU AU ACCEPTAT să renunțe, numărându-se și „balaurul cu cap de lup” (steagul de război al traco-dacilor), prezent, până spre zilele noastre, atât în toponimia dacoromânilor și meglenoromânilor (Șopârca nord-maramureșeană, antroponime ca Șopârlă, Balaur, Țara Șopilor etc.), cât și în tradițiile aromânilor (vezi fotografia de mai jos, cu un păstor aromân, fotografiat de aromânii Manakia, în urmă cu un secol).http://www.dragos-serban.ro/luai-carliglu-si-tamboarea-ce-inseamna.html

În concluzie, îi rog pe adversarii ROMÂNITĂȚII AROMÂNILOR să DEMONSTREZE că AROMÂNII NU SUNT ROMÂNI, FĂRĂ A APELA LA ARGUMENTE LINGVISTICE ȘI ISTORICE TRACO-DACICE, TRACO-DACO-ROMANE ȘI ROMÂNEȘTI. Dacă reușesc o aiestă ispravă, mă angajez să renunț la afirmarea prezenței, în Balcani, a unei continuități traco-dacice, traco-daco-romane și românești.

Anunțuri