Recenta declaraţie a domnului Băsescu, potrivit căreia 99% dintre cetăţenii ţării iubesc manelele a dezvăluit cărui „stat” îi este dumnealui şef. Acesta se numeşte Republica Manelistan! Nu mă număr printre cetăţenii acestei „entităţi”! Fostul premier, Adrian Năstase, avea dreptate, când spunea că există două Românii. Într-adevăr, sunt două, doar că doar una este România, cealaltă poartă orice alt nume – Manelistan, Mârlanistan, Ţiganistan – dar nu România!

În orice stat civilizat, după o asemenea declaraţie, făcută în calitate de persoană oficială, nu de cetăţean simplu aflat pe plajă sau la iarbă verde, respectivul cetăţean, care, după ce a câştigat alegerile a devenit reprezentantul tuturor românilor, ar fi trebuit să aibă bunul-simţ, decenţa, eleganţa, de a-şi cere scuze! Ce să mai vorbim de demisie!…. Dar, la ce să ne aşteptăm de la un individ care se lăuda unor copii, la o deschidere de an şcolar că, atunci când era elev, chiulea de la ore şi avea note mici? Cu asemenea „laude”, orice copil înţelege că, dacă nu învaţă şi chiuleşte de la şcoală, ajunge preşedinte. Să nu mai vorbim despre faptul că informaţia ştiinţifică, priceperea de a şti ce să cauţi, aceea de a învăţa „cum să înveţi” se iau, probabil, ori din naştere, ori „din zbor” şi atunci poţi să „te cultivi de pe Google” şi să nu mai faci materii de cultură generală (istorie şi geografie), care îţi dau şi perspectiva încadrării crono-spaţiale a ţării în context regional, continental sau/şi mondial, te fac să ştii de ce eşti european/cetăţean al planetei, rămânând, în primul rând român! Şi fiind, întotdeaua, om, cu bun-simţ, decenţă şi simţul măsurii, cu respect pentru sine, munca ta, semenii tăi şi creaţiile lor! 

Toţi cetăţenii educaţi ai acestei ţări ar trebui să-i arate acestui individ obrazul şi apoi să-i întoarcă spatele! Definitiv şi irevocabil!

Anunțuri