Având în vedere faptul că, pentru mulţi oameni, programul este extrem de aglomerat şi timpul, în general şi aşa-numitul „timp liber” în special intră la categoria „frumos, sublim, dar lipseşte cu desăvârşire”, avansăm următoarele propuneri de referendum:

1) Modificarea duratei zilei de la 24 la 48 de ore, sau

2) Creşterea, măcar prin dublare, a duratei secundei.

Pentru acest lucru este necesar ca un număr de cel puţin 100000 de cetăţeni cu drept de vot să semneze pentru ca Parlamentul să voteze o asemenea idee, ca iniţiativă legislativă, care, ulterior, fiind problemă de interes naţional, să fie aprobată prin referendum.

Declarăm deschisă lista de semnături!

Anunțuri