După exit-poll-urile de aseară şi primele rezultate parţiale de la B.E.C., se pare că românilor le plac soluţiile radicale, extremiste: după ce legionarii şi Antonescu au suspendat, arbitrar, în 1940, activitatea parlamentară (a unui legislativ devenit „element de decor”, din 1938, prin instaurarea dictaturii carliste), iar comuniştii au decis în 1946 ca Senatul să nu mai existe, iată că ieri i s-a pus, din nou, „cruce”, acestei camere legislative, înfiinţate în 1864 de Alexandru Ioan Cuza… Deci, primează, în continuare, „cine nu-i cu noi, e împotriva noastră”, clamat şi aplicat de Carol al II-lea, de legionari sau de comunişti… După 20 de ani de la căderea regimului totalitar al lui Ceauşescu suntem departe de valorile democraţiei, care înseamnă şi respectul, acceptarea părerii celuilalt, chiar dacă nu eşti de acord cu ea, înseamnă, din punctul meu de vedere, delegarea de atribuţii complementare cu ale Adunării Deputaţilor, pentru o cameră care să-i pondereze eventualele excese – probabil viitor-desfiinţatul Senat… Fiindcă aşa fu voinţa plebei (că popor nu-i pot spune!), la „plebicist”…

În mod normal, dacă tot se susţine revizuirea Constituţiei (care a mai fost, zice-se, „revizuită” şi „validată”, în 2003), „paşii” de aplicat sunt următorii:

1. Informarea corectă şi completă a cetăţenilor alegători despre avantajele şi dezavantajele republicii şi monarhiei şi organizarea unui referendum legat de viitoarea formă de guvernământ a ţării (consultarea este necesară pentru a-i legitimiza, în fine, pe cei aflaţi „în fruntea ţării”); această consultare populară nu s-a organizat nici în 1947, nici în 1965, nici în 1990-1991, nici în 2003…

2. Reorganizarea administrativă a ţării, pe bazele şi după principiile enunţate deja în mai multe materiale, publicate în cadrul acestui blog (idei care pot fi completate şi/sau îmbunătăţite);

3. Stabilirea normei de reprezentare pentru Parlament, la nivelul noilor unităţi administrative (şi despre acest subiect „s-a făcut vorbire” aici);

4. Promulgarea noii Constituţii, revizuite şi validarea sa prin referendum;

5. Organizarea de noi alegeri parlamentare (şi, eventual prezidenţiale – dacă poporul chiar vrea republică), conform noilor norme de reprezentare, specifice noii structuri administrative.

Dar, asta este deja „poveste” şi nu văd cine ar ţine cont de ea, deşi abia după ce aceşti „paşi” vor fi înfăptuiţi, putem vorbi şi de intrarea în normalitate şi de legitimitatea structurilor statului român postbelic…

În altă ordine de idei, este necesară declanşarea unei campanii de strângere de semnături pentru un referendum în favoarea introducerii pe buletinele de vot ale fiecărui tip de scrutin – alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare – a unei căsuţe în care să fie scris „vot împotrivă”, „nu sunt de acord cu nici un candidat”, „nu susţin nici un candidat” sau „vot de protest”. Prezenţa acestei opţiuni, contabilizate, ar fi mai expresivă, în ceea ce priveşte motivarea acelor cetăţeni care vor să „taxeze”, prin „vot negativ” clasa politică românească, decât votul nul, votul alb sau, chiar, absenteismul la urne.

Aşa cum am mai afirmat, NU AM VOTAT LA REFERENDUM, tocmai fiindcă votul meu, fie şi negativ, s-ar fi adaugat la cei prezentaţi la vot la această „consultare populară”… Pe de altă parte, am votat la alegerile prezidenţiale. M-am ţinut de cuvânt şi i-am dat votul meu lui Hunor Kelemen (dar şi altora vreo trei-patru „catindaţi”- pentru câţi mi-a ajuns tuşul de la ştampilă), ceea ce înseamnă vot nul. După ani de zile de vot contra unuia (nu pentru celălalt), nu am mai găsit deloc că ar fi cineva din cei care s-au înscris în această cursă electorală care să mă reprezinte, dar nici nu am considerat, vreodată, că trebuie să stau acasă, din această cauză… Cine are spirit civic, merge la vot!

În acest sens, de remarcat afluxul masiv la vot, prezenţa la urne depăşind, pentru prima dată după 2004, 50%… De apreciat şi faptul că mulţi dintre votanţi sunt tineri, din mediul urban, cu ceva carte (liceu sau chiar mai mult)…

Pentru turul al II-lea, am trei alternative: 1. să „stau acasă”; 2. să votez cu amândoi; 3. să votez pe lângă căsuţele cu numele lor (votul alb nu-mi inspiră încredere, fiindcă mi-l pot ştampila băieţii din secţia de votare după terminarea votului…). Oricum, timp de gândire este…