În atenţia unei doamne ministru, pre(a)ocupată cu tot felul de campanii (electorale) de ecologizare: în loc să fie mobilizate (cam) inutil o mulţime de resurse umane, materiale şi financiare în tot felul de campanii de ecologizare a zonelor verzi, mai bine aţi legifera amendarea severă a acelor fiinţe bipede, cunoscute ca porcus turisticus, care lasă mizerie pe unde trec… Iar, dacă nu achită amenda, oricare reprezentant al acestei „specii”, pe cale de extindere, amenda respectivă să-i fie comutată în puşcărie şi/sau muncă în folosul comunităţii (chiar la acţiuni de ecologizare, eventual)… Dacă-l atingi pe neamul-prost la buzunar şi/sau la cazier, ori îi verşi în sufragerie o găleată cu lături, va pricepe să fie respectuos cu natura, cu acest Pământ, singura casă (deocamdată) a umanităţii!

În aceeaşi ordine de idei: „salutăm” marele „respect” pe care angajaţii Primăriei ieşene îl acordă vegetaţiei din oraş! Ca şi la alte campanii electorale din anii anteriori, respectivii salariaţi au găsit de cuviinţă să atârne în cuie, bătute în copaci vii, săgeţile ce indică secţiile de votare… Erau, oare, greu de „plantat” aceste anunţuri în „prelungirea” unor stâlpi? Dacă li s-ar bate acelor angajaţi câte un cui în cap cum ar fi? Şi să ne mai mirăm de „educaţia ecologică” a românului, frumoasă şi sublimă!…