Scriam, aici, despre faptul că singurul deputat ţărănist intrat în Parlament anul trecut, Mircea Irimescu, a trecut la liberali… Iată, însă, că, aici, este specificată apartenenţa la PNŢCD a celui menţionat, prin cooptarea sa în Biroul Naţional de Conducere al partidului. Totuşi, site-ul Camerei Deputaţilor precizează, aici, că deputatul amintit este independent, în cadrul grupului parlamentar al PNL, iar în cv-ul său, Mircea Irimescu specifică apartenenţa la PNL în 2008, fără alte menţiuni ulterioare (lucru precizat aici). Cu nedumeririle de rigoare, putem spune, însă, că PNŢCD pare a fi, totuşi, partid parlamentar şi că… (mai) trăieşte, încă…