Despre Făgăraş… Duminică, mai 24 2009 

Am afirmat, cu alte ocazii,că denumirea aşezării de pe Olt ar deriva de la *făgar – termen ce ar fi avut sensul de loc cu fagi, făget. Argumentul este dat atât de prezenţa -până azi – a unor făgete pe malul drept al Oltului, cât şi de situarea ipoteticului castru roman de acolo pe acelaşi mal al vechiului Alutus. Tot ca argument menţionez şi prezenţa toponimului Frăgar, cu sensul de loc cu fragi, loc unde se fac fragi, notat la Cârţişoara. O altă opinie a fost avansată de domnul profesor Alexandru Ungureanu şi susţine faptul că numele localităţii ar deriva de la *făgarii care s-ar fi îndeletnicit cu realizarea de cărbuni din lemn (mangal), obţinut din aceleaşi făgete nord-alutane (termenul fiind sinonim, astfel, cu cărbunar sau mangalagiu). Prin diminutivare, s-ar fi ajuns la *făgăraş (un *făgar mai mic), devenit, ulterior, patronim, nume de loc (posesiune a unui cetăţean cu acest nume), aici, mai târziu, dezvoltându-se aşezarea omonimă.

În sprijinul ideii vine şi prezenţa toponimului în nordul Moldovei (o pădure Făgăraş, în apropiere de lacul Dracşani), în Oltenia şi în nordul Maramureşului, în vreme ce patronimul Făgăraş, ca nume de familie, este prezent în centrul Transilvaniei (în localităţi precum Corunca, Cristeşti, Deda, Glodeni, Iernut, Pogăceaua, Râciul, Sâncraiul de Mureş, Sântana de Mureş, Solovăstru, Tăureni, Ungheni, Zaul de Câmpie judeţul Mureş). Distribuţia spaţială a toponimelor şi a antroponimelor trădează o răspândire destul de largă a apelativului. Se pare că aria principală de răspândire a acestuia a fost partea central-sudică a Ardealului, cu „ramificaţii” spre nord (Maramureş), nord-est (Moldova) şi sud (Oltenia) dar pare a fi dovedită şi marea sa vechime, el dispărând undeva după anii 1200-1300. Aceasta ar presupune atât o circulaţie, în paralel, a termenilor cărbunar şi *făgar, cât şi trecerea ultimului, prin diminutivare, în *făgăraş. Ar mai fi un singur semn de întrebare de rezolvat, ca ipoteza să fie consistentă pe de-a-ntregul: cum se face că, deocamdată, presupusul apelativ *făgar nu se regăseşte în onomastică, fiind menţionată doar forma diminutivată, *făgăraş? Normal ar fi ca, exact ca în cazul lui morar/murar – morăraş/murăraş, ori a lui olar – olăraş să se regăsească şi perechea *făgar – *făgăraş…

Un sondaj despre motivele de… enervare Duminică, mai 24 2009 

… de citit, aici:

O întrebare (special pentru ministra de la Turism): Duminică, mai 24 2009 

Uniunea Europeană este monarhie sau republică?

P.S.: Apelativul „ministra” a fost utilizat pentru a nu întrebuinţa sintagma „doamna ministru”, care, pe de-o parte, încalcă normele europene, iar pe de alta este un dezacord, după normele limbii române…

Despre „binele” dorit de politicienii români… Duminică, mai 24 2009 

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare de la începutul lui iunie este în toi. Au apărut şi bannerele electorale. Iată câteva, aparţinând partidelor mari, cu reprezentare legislativă consistentă în Parlamentul României: „La BINE şi la greu!” – PDL; „Alege BINE!” – PSD; „Fii optimist. Se poate mai BINE!” – PNL…

Ion Iliescu a căştigat de trei ori alegerile prezidenţiale (în 1990, 1992 şi 2000), mizând pe voturile oamenilor „de BINE”, iar unul din sloganurile actualului preşedinte, Traian Băsescu (posibil prezidenţiabil, pentru al doilea mandat, în 2009), este „Să trăiţi BINE!”… Acest „BINE”, ajuns de prea multe ori în „gura” politicianului român, fără o materializare prea concretă în nivelul de trai al celor mai mulţi dintre cetăţeni, riscă să arunce termenul respectiv în banal, în derizoriu… Şi…, având în vedere cât de mult „bine” a ajuns de la politicianul român la cetăţean în cei aproape 20 de ani de democraţie post-decembristă, este mai bine să îţi doreşti să te ferească Dumnezeu de „binele” promis de această „castă” politicească dâmboviţeană!…