Despre ce „povestesc” numele lunilor anului din calendarul popular (şi nu numai)… Marți, dec. 2 2008 

Am discutat, mai deunăzi, despre legătura dintre sărbătoarea Sfântului Andrei şi Ziua Naţională… Dar, oare, numai luna zisă „a Sfântului Andrei” – Îndrea/Undrea – are ceva de „povestit” prin numele ei? Nu… Haideţi să vedem ce „spun” şi numele celorlalte luni din calendarul popular…

Ianuarie este numit Gerar şi toată lumea ştie că, de regulă, în fiecare început de an, se manifesta „gerul Bobotezei”, în ajunul zilei Sfântului Ion (se manifesta, că, de când cu… încălzirea globală, „gerul Bobotezei” şi-a luat „concediu…). Februarie este numit Făurar, fiindcă, acum, sub „plapuma” de nea, se „făureşte” recolta de grâu a verii viitoare… Martie se cheamă Mărţişor, de la o veche tradiţie românească, a mărţişorului, fixată la 1 martie. Aprilie poartă numele de Prier, legat de faptul că, de cele mai multe ori, în această lună se sărbătoreşte Paştele, precedat, fireşte, de post şi rugăciune – interesantă identitatea formei numelui românesc cu cea a verbului francez (se) prier – a (se) ruga… Mai are numele de Florar, fiindcă multe dintre flori apar în această lună, iar Iunie este cunoscut sub numele de Cireşar, că doar acum se coc cireşele…

Partea a doua a anului începe cu Iulie, care se numeşte Cuptor din două motive: pe de-o parte, este foarte cald şi pe de alta – şi datorită acestei călduri, se coace recolta de grâu… August este numit în popor Gustar, fiindcă acum apare pe piaţă o mare gamă de produse agricole, numai bune, nu doar de… gustat, ci şi de mâncat… Septembrie este cunoscut ca Răpciune, probabil legat şi de începutul răcirii vremii… Octombrie anunţă accentuarea acestei răciri, prin numele său de Brumărel, urmat de Noiembrie, cunoscut ca Brumar, fiindcă bruma devine un fenomen obişnuit în penultima lună a anului. Anul se încheie, aşa cum am mai precizat, cu luna de după Ziua Sfântului Andrei, Decembrie – numit Îndrea sau Undrea. 

Pe de altă parte, deşi nu se mai leagă de numele lor popular, este interesant să semnalăm vechimea foarte mare a unei tradiţii populare, legată de anul popular agricol, mai exact de începutul acestuia. Astfel, se ştie că Noul An este întâmpinat printr-un ritual, cunoscut sub numele de Pluguşor. De la ce vine acest ritual? Aşa cum era de aşteptat, pentru un popor care a fost mult timp reprezentat, în majoritate de „locuitorii ţării” – adică ai „locului unde se fac bucate” – deci, de „ţărani” (sau „ţăreni”, în unele zone – de pildă, la românii timoceni, sau în varianta mai veche), numele ritualului derivă de la cuvântul „plug”. Dar… apare întrebarea: se poate ieşi la arat, fie şi pentru a trage o „brazdă rituală”, ca anul agricol să fie bun, la începutul lui ianuarie, când, adesea, în trecut, era frig, ger şi zăpadă „cât casa”?… Nu, şi nici nu era nevoie, fiindcă ritualul „brazdei rituale de plug” sau de „pluguşor” era marcat, de către strămoşii noştri romani la… 1 martie, pe vremea când calendarul roman chiar începea odată cu venirea primăverii. Dovada că anul a început, cândva, la 1 martie este dată atât de numele lunilor de la finele anului – septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie (adică a şaptea, a opta, a noua şi a zecea lună a anului vechi la romani), cât şi de „pedepsirea lui… februarie, care, fiind ultima lună, a rămas cu cele mai puţine zile (28 sau 29). Ulterior, cu mult înainte de apariţia creştinismului, romanii au „mutat” începutul anului la 1 ianuarie, odată cu acesta „translând” şi ritualul agrar al „pluguşorului”.

Cu acest obicei au venit, în secolul I î. Hr.. când au cucerit actuala Dobroge şi după anul 106 d. Hr., când o însemnată parte a Daciei a devenit provincie a Imperiului, romanii care au fost colonizaţi printre geto-daci. Obiceiul a fost păstrat şi transmis mai departe de daco-romanii deveniţi în zorii Evului Mediu români, până în zilele noastre. Pluguşorul – ritual agrar, exprimând speranţa unei recolte bogate în anul ce tocmai începe – este şi el un martor al continuităţii pe aceste meleaguri a strămoşilor noştri – popor de agricultori. Agricultorii nu pot fi nomazi, să semene azi aici, spre a culege mâine în altă parte. Iar faptul că strămoşii noştri au fost agricultori, în mare parte, este dovedit şi de termenii de origine latină legaţi atât de principalele activităţi agrare – a ara, a semăna, a culege, a secera, cât şi de plantele agricole importante – grâu, mei, orz, ovăs, fasole, ceapă, usturoi (numit în Banat – ai, adică o pronunţie identică cu cea din franceză), viţă de vie, măr, prun, păr, cireş…, sau animale crescute în gospodărie – cal, vacă, bou, oaie, porc, găină… Nu mai vorbim despre produsele (alimentare sau nu) derivate din cultura plantelor şi creşterea animalelor, şi ele, în bună măsură, de origine latină…

Faţa nevăzută (necomentată) a alegerilor de Sânt’Andreiu… Luni, dec. 1 2008 

Aşa cum precizam aseară, au apărut şi primele rezultate ale alegerilor parlamentare, atunci doar cele legate de participarea la vot. Azi, după numărarea a aproximativ 71% din voturi, se ştiu şi rezultatele, parţiale, ale opţiunilor de vot. Astfel, PDL ar avea 34%, PSD – 33%, PNL – 18,1%, iar UDMR – 6,3%. Nu au trecut pragul electoral şi, deci nu intră în Parlament, PRM şi PNG. Probabil, câteva mandate vor reveni şi PNŢCD, care a avut 15 candidaţi pe listele depuse în colegii de PNL.

Ce spun aceste date, dincolo de analizele care se fac deja, de aseară, în mass-media? Trecem peste analizarea modestei prezenţe la vot, care a făcut obiectul altor postări anterioare. Mai întâi – confirmarea structurării spectrului politic românesc post-decembrist în 3 mari „familii” politice, reprezentate de cele 3 partide mari, la care se mai adaugă formaţiunea minorităţii maghiare. Despre acest aspect am vorbit, pe larg, într-o comunicare prezentată în mai, la Timişoara, articolul fiind sub tipar. Prin neintrarea în Parlament a celor două formaţiuni cu retorică naţionalist-populistă (PRM şi PNG), scena politică românească pare să fi ajuns la stabilitate, la maturizare, eliminând complet manifestările extremiste şi apropiindu-se de ceea ce reprezenta democraţia românească antebelică şi/sau interbelică (cu două formaţiuni politice puternice, plus partidele minorităţilor maghiară, germană şi evreiască – între cele două războaie mondiale). Deci, devine mai uşor de făcut guvernul, de guvernat chiar, asta dacă cei care au puterea de a decide cine şi cum formează executivul vor dovedi luciditate şi responsabilitate…

Pe de altă parte, se confirmă şi continuarea declinului PSD, după vârful din anul 2000… Acesta este vizibil nu doar în ceea ce priveşte procentele obţinute (aproape 40% în 2000, circa 37% în 2004 şi 33% în 2008), cât mai ales în privinţa numărului de votanţi: aproape 4 milioane – 2000, 3,7 milioane – 2004 şi abia 2,3 milioane – ieri, dacă procentul comunicat de BEC se menţine). Facem precizarea că şi în 2000, dar şi 2004 şi 2008, PDSR/PSD a avut ca aliat la alegeri PUR/PC. Cei 1,5 milioane de votanţi pierduţi în 8 ani (din care 1,3 milioane – în intervalul 2004-2008, al ultimei legislaturi) se datorează, în bună măsură, erodării, pe cale naturală, a „bazei electorale” a social-democraţilor, reprezentată de un electorat preponderent rural, în general disciplinat în ceea ce priveşte prezenţa la vot, dar aflat într-un accentuat proces de îmbătrânire…

În ceea ce-i priveşte pe foştii componenţi ai Alianţei D.A., per ansamblu, în ciuda declinului continuu al prezenţei la vot, de la circa 65% în 2000 şi 58% în 2004, la doar 39% la sută în 2008, numărul de votanţi ai celor două formaţiuni a crescut continuu: de la 1,5 milioane în 2000, la aproape 3,2 milioane în 2004 şi 3,9 milioane la sfârşitul lui noiembrie a.c. Asta înseamnă că, de fapt, Alianţa D.A. ar fi adevăratul câştigător al alegerilor de ieri!… Dacă se detaliază, însă, datele, vom vedea evoluţii oscilante: PD şi PNL erau aproape egale în 2000, cu aproximativ 750000 votanţi fiecare, în 2004 ar fi avut, separat, 1,8 milioane voturi – PNL şi 1,4 milioane – PD (date calculate atât pe baza procentelor obţinute de cele două formaţiuni la alegerile locale din 2004, cât şi a numărului de mandate avute de cele două partide în Alianţa D.A. la începutul legislaturii 2004-2008, abia încheiate), în timp ce, ieri, PDL ar fi obţinut 2,6 milioane voturi, iar PNL – aproape 1,3 milioane. Progresul continuu al PDL s-a datorat, în prima fază „locomotivei Băsescu”, care, de fapt, a folosit Alianţei D.A. în ansamblu (până în 2004), iar ulterior ar trebui pus şi pe seama faptului că o parte dintre liberali (PLD) s-au desprins din partid şi au fuzionat cu fostul PD. De asemenea, ascensiunea PDL a fost favorizată şi de sprijinul unei însemnate părţi a alegătorilor pentru preşedinte, exprimat prin votul de la referendumul din mai 2007, deşi acesta s-a mai estompat între timp. Ambele partide au beneficiat, în special în Banat şi în sudul Transilvaniei, şi de reorientarea electoratului tradiţional al PNŢCD, dispărut din Parlament după anul 2000. Absenteismul a afectat, într-o oarecare măsură, ambele partide, deşi, se pare, liberalii au pierdut mai mult. Faptul este explicabil, prin „erodarea” mai mare a unui partid ce a rămas la guvernare întregul mandat 2004-2008, lucru ce a atras, probabil, nemulţumirea unei părţi a electoratului ce vota obişnuit cu liberalii şi care nu s-a mai prezentat, ieri, la vot. De asemenea, PNL a plătit, într-o oarecare măsură, şi datorită asocierii sale cu PSD, PC, etc, atât la votul din Parlament al „celor 322” care l-au demis în aprilie 2007 pe preşedinte, cât şi prin colaborarea, nedeclarată, dar evidentă, cu social-democraţii, ca preţ al continuităţii Guvernului Tăriceanu după eliminarea PD din executiv.

Deci, în concluzie, dacă este să ne luăm strict după doctrine, în ultimele două cicluri electorale, pe fondul unui declin puternic al interesului electoratului pentru politică, asistăm la „erodarea” serioasă a bazei electorale a stângii şi la o consolidare a dreptei. Asta, deşi tocmai dreapta ar trebui să fie mai afectată de absenteismul electoratului… Rămâne, însă, de discutat în ce măsură partidele româneşti actuale sunt cu adevărat de „stânga” sau de „dreapta”…

« Pagina anterioară