Am revăzut, de curând, filmul „Mihai Viteazul”… Cum acţiunea filmului îmi era (răs)cunoscută, am avut răgaz să mă mai uit (şi) la detalii. Astfel, undeva prin „partea doua” (aşa scrie la începutul respectivei părţi), se ajunge la reconstituirea bătăliei de la Şelimbăr. Cărţile de istorie consemnează cu precizie data: 28 octombrie 1599. Deci, miez de toamnă… Dar… ce să vezi, în film: după ce oştenii lui Mihai sunt arătaţi trecând munţii pe o vreme de iarnă (credibil, spre final de octombrie), cadrele filmate care prezintă decorul reconstituitei încleştări între viitorul voievod al Unirii Ţărilor Române şi (încă) principele Ardealului, cardinalul Bathory Andras, ne arată o infuzie de vegetaţie verde… ca în plină vară…

Din aceste imagini, fără a fi rostit, scris, tehnoredactat, nici un cuvinţel, ci cu ajutorul marilor posibilităţi oferite de „a şaptea artă”, se pot deduce următoarele: ori 1599 a fost un an cu o toamnă enervant de călduroasă, de şi-au păstrat copacii frunza verde până în prag de noiembrie, ori autorii filmului au anticipat, tacit, „încălzirea globală”, încă din 1970, când a fost realizată pelicula. Iar, în altă ordine de idei, tot filmul menţionat dovedeşte că, înaintea celebrei vorbe a prezidentului în funcţie – „iarna nu-i ca vara” – apăruse alta: „toamna îi ca vara”!…

Anunțuri