Aşa cum precizam aseară, au apărut şi primele rezultate ale alegerilor parlamentare, atunci doar cele legate de participarea la vot. Azi, după numărarea a aproximativ 71% din voturi, se ştiu şi rezultatele, parţiale, ale opţiunilor de vot. Astfel, PDL ar avea 34%, PSD – 33%, PNL – 18,1%, iar UDMR – 6,3%. Nu au trecut pragul electoral şi, deci nu intră în Parlament, PRM şi PNG. Probabil, câteva mandate vor reveni şi PNŢCD, care a avut 15 candidaţi pe listele depuse în colegii de PNL.

Ce spun aceste date, dincolo de analizele care se fac deja, de aseară, în mass-media? Trecem peste analizarea modestei prezenţe la vot, care a făcut obiectul altor postări anterioare. Mai întâi – confirmarea structurării spectrului politic românesc post-decembrist în 3 mari „familii” politice, reprezentate de cele 3 partide mari, la care se mai adaugă formaţiunea minorităţii maghiare. Despre acest aspect am vorbit, pe larg, într-o comunicare prezentată în mai, la Timişoara, articolul fiind sub tipar. Prin neintrarea în Parlament a celor două formaţiuni cu retorică naţionalist-populistă (PRM şi PNG), scena politică românească pare să fi ajuns la stabilitate, la maturizare, eliminând complet manifestările extremiste şi apropiindu-se de ceea ce reprezenta democraţia românească antebelică şi/sau interbelică (cu două formaţiuni politice puternice, plus partidele minorităţilor maghiară, germană şi evreiască – între cele două războaie mondiale). Deci, devine mai uşor de făcut guvernul, de guvernat chiar, asta dacă cei care au puterea de a decide cine şi cum formează executivul vor dovedi luciditate şi responsabilitate…

Pe de altă parte, se confirmă şi continuarea declinului PSD, după vârful din anul 2000… Acesta este vizibil nu doar în ceea ce priveşte procentele obţinute (aproape 40% în 2000, circa 37% în 2004 şi 33% în 2008), cât mai ales în privinţa numărului de votanţi: aproape 4 milioane – 2000, 3,7 milioane – 2004 şi abia 2,3 milioane – ieri, dacă procentul comunicat de BEC se menţine). Facem precizarea că şi în 2000, dar şi 2004 şi 2008, PDSR/PSD a avut ca aliat la alegeri PUR/PC. Cei 1,5 milioane de votanţi pierduţi în 8 ani (din care 1,3 milioane – în intervalul 2004-2008, al ultimei legislaturi) se datorează, în bună măsură, erodării, pe cale naturală, a „bazei electorale” a social-democraţilor, reprezentată de un electorat preponderent rural, în general disciplinat în ceea ce priveşte prezenţa la vot, dar aflat într-un accentuat proces de îmbătrânire…

În ceea ce-i priveşte pe foştii componenţi ai Alianţei D.A., per ansamblu, în ciuda declinului continuu al prezenţei la vot, de la circa 65% în 2000 şi 58% în 2004, la doar 39% la sută în 2008, numărul de votanţi ai celor două formaţiuni a crescut continuu: de la 1,5 milioane în 2000, la aproape 3,2 milioane în 2004 şi 3,9 milioane la sfârşitul lui noiembrie a.c. Asta înseamnă că, de fapt, Alianţa D.A. ar fi adevăratul câştigător al alegerilor de ieri!… Dacă se detaliază, însă, datele, vom vedea evoluţii oscilante: PD şi PNL erau aproape egale în 2000, cu aproximativ 750000 votanţi fiecare, în 2004 ar fi avut, separat, 1,8 milioane voturi – PNL şi 1,4 milioane – PD (date calculate atât pe baza procentelor obţinute de cele două formaţiuni la alegerile locale din 2004, cât şi a numărului de mandate avute de cele două partide în Alianţa D.A. la începutul legislaturii 2004-2008, abia încheiate), în timp ce, ieri, PDL ar fi obţinut 2,6 milioane voturi, iar PNL – aproape 1,3 milioane. Progresul continuu al PDL s-a datorat, în prima fază „locomotivei Băsescu”, care, de fapt, a folosit Alianţei D.A. în ansamblu (până în 2004), iar ulterior ar trebui pus şi pe seama faptului că o parte dintre liberali (PLD) s-au desprins din partid şi au fuzionat cu fostul PD. De asemenea, ascensiunea PDL a fost favorizată şi de sprijinul unei însemnate părţi a alegătorilor pentru preşedinte, exprimat prin votul de la referendumul din mai 2007, deşi acesta s-a mai estompat între timp. Ambele partide au beneficiat, în special în Banat şi în sudul Transilvaniei, şi de reorientarea electoratului tradiţional al PNŢCD, dispărut din Parlament după anul 2000. Absenteismul a afectat, într-o oarecare măsură, ambele partide, deşi, se pare, liberalii au pierdut mai mult. Faptul este explicabil, prin „erodarea” mai mare a unui partid ce a rămas la guvernare întregul mandat 2004-2008, lucru ce a atras, probabil, nemulţumirea unei părţi a electoratului ce vota obişnuit cu liberalii şi care nu s-a mai prezentat, ieri, la vot. De asemenea, PNL a plătit, într-o oarecare măsură, şi datorită asocierii sale cu PSD, PC, etc, atât la votul din Parlament al „celor 322” care l-au demis în aprilie 2007 pe preşedinte, cât şi prin colaborarea, nedeclarată, dar evidentă, cu social-democraţii, ca preţ al continuităţii Guvernului Tăriceanu după eliminarea PD din executiv.

Deci, în concluzie, dacă este să ne luăm strict după doctrine, în ultimele două cicluri electorale, pe fondul unui declin puternic al interesului electoratului pentru politică, asistăm la „erodarea” serioasă a bazei electorale a stângii şi la o consolidare a dreptei. Asta, deşi tocmai dreapta ar trebui să fie mai afectată de absenteismul electoratului… Rămâne, însă, de discutat în ce măsură partidele româneşti actuale sunt cu adevărat de „stânga” sau de „dreapta”…