Motto: „După ce s-au stabilit în Panonia, Arpad şi oamenii lui, au trecut, la un moment dat, la est de Tisa. Fiind vară şi foarte cald, când au ajuns pe malul Mureşului, au priponit caii la umbră, s-au dezbrăcat şi au intrat în apă, să se răcorească. La ieşire, n-au mai găsit nici caii, nici hainele. În locul lor, au dat peste un bileţel pe care scria: Mulţam’ fain!…” – din înţelepciunea (umoristico-)populară

Ne place sau nu, suntem un popor de hoţi. Şi asta – încă de acum mai bine de 2000 de ani, din vremea când dacii mai aveau puterea de a se război cu romanii… Astfel, într-o asemenea campanie în Dacia, una din armatele romane a ajuns să facă popas undeva, între munţi, la confluenţa unui râu năvalnic din viitoarea Ţară a Loviştei cu Aluta (Oltul de mai târziu)… DImineaţă, romanii s-au trezit fără cazarmament… Îl furaseră dacii. De atunci, probabil, râul respectiv a fost botezat Latron, mai târziu – Lotru în graiul dacilor romanizaţi… Adică… râul hoţilor!… Dovada este dată şi de utilizarea termenului „lotru”, în folclor, cu sensul de „hoţ”. Iată şi un asemenea exemplu de creaţie populară: „Toată lumea-mi zice lotru/C-am furat un lemn din codru”… Interesant este faptul că, peste secole, drumul de la obârşia Lotrului peste munte, spre sudul Transilvaniei, este numit Drumul Hoţilor. 

Apropos de codru: românii au o vorbă prin care se mândresc că au avut un frate care i-a ajutat să reziste în mileniul migraţiilor sau când au năvălit tătarii, turcii… „codru-i frate cu românul”. Însă, aceiaşi buni români „uită” să adauge şi o altă expresie, la fel de adevărată: „românul fură ca-n codru”. Este drept că aceasta din urmă şi-a schimbat, puţin sensul, în anii de după 1989: acum românul îl fură de-a dreptul pe „fratele” codru şi-l transformă în cherestea… Obiceiul a devenit… molipsitor, şi unii concetăţeni de-ai noştri minoritari procedând cu „fratele forestier” întocmai ca românii…

În cealaltă extremitate a spaţiului locuit de români, în nord, urmaşii costobocilor romanizaţi au păstrat şi ei un temen care dovedeşte acelaşi lucru. Acesta este mai greu de recunoscut, deoarece, aici, se pare că a cunoscut o particularitate specifică românei medievale: trecerea fonemului o în u. Ea se regăseşte şi în alte cuvinte româneşti: dacă în franceză şi italiană se spune mont, pont, front, respectiv, monte, ponte, fronte, românii spun, de secole, munte, punte, frunte… În Carpaţii Păduroşi, unor astfel de… furi, s-a ajuns să li se spună nu hoţ(ul), ci huţ(ul)… Că asta va fi fost rădăcina (cu articolul hotărât la final) o dovedeşte derivatul românesc al lui huţ – huţan (ca şi pentru urmaşii lui Vâlcu, Lupu, deveniţi Vâlcan, Lupan, etc). Respectivul grup a fost asimilat, treptat, de ucraineni, devenind, şi prin mutarea accentului de pe primul pe al doilea u, huţuli (sau huţani, cum li se spune, în continuare, printre românii din nordul Moldovei). Că acest fenomen fonetic era specific în nordul extrem al spaţiului românesc (şi mai este şi astăzi), se poate demonstra atât prin toponimie – la vechea limită între Maramureş şi Galiţia, în Carpaţii Păduroşi, pe hărţile sovietice este consemnat vârful Trihutare, adică Trei Hutare (în loc de Trei Hotare), supravieţuind acolo de secole -, iar astăzi, dacă veţi fi găzduiţi la maramureşeni, dimineaţa stăpânii casei vă vor întreba dacă aţi durmit bine…

Că această „meserie” a fost bine însuşită şi practicată continuu de urmaşii dacilor romanizaţi o dovedesc şi numeroşii termeni „furaţi” de la diverse alte neamuri, legate de această activitate, unii cu un aer mai… metaforic: a fura (moştenit direct din latină), a ciordi, a şterpeli, a subtiliza, a „completa”, a „palma”, etc…

Revenim în sudul ţării, tot printre olteni… Ca un vajnic susţinător al Partidului celor fără de partid, nu am intenţia de a face deloc campanie electorală. Cred, însă, că un slogan atribuit unui anumit partid (al cărui lider e oltean şi candidează într-un colegiu oltenesc), de către alt concurent electoral – „Furăm tot” – , ar trebui modificat în „Furăm toţi”, cu accentul pus pe a doua silabă… Mai ales că, spre a încheia, în stil rebrenian, aşa cum am început, adică tot cu un banc, trebuie să spunem că, tot despre olteni, circulă următoarea glumă: „Se dă ora exactă la radio Craiova: la următorul semnal fură 1 ceasul!”…