Suntem un popor plin de complexe, vechi – cică ne lăudăm că ne-am născut creştini, deşi mulţi dau dovadă că sunt cretini (pe cel mai mare dintre ei l-au premiat francezii acum câteva zile!). Însă, geneza statului românesc, apărut abia în veacul al XIX-lea, e modernă doar prin perioada de formare (târzie, incompletă şi nereuşită – nu doar datorită amputărilor teritoriale sau a ruşilor/sovieticilor etc)… Pe de altă parte, faptul că avem complexe, ca popor, ne-a făcut să ne comportăm ca un popor „second hand”: mulţi dintre noi se îmbracă de la „sh” (adesea chiar intelectuali), primăriile municipalităţilor româneşti se laudă că au mai adus câte un autobuz, troleibuz, tramvai, „mai ieftin”, evident, tot la „mâna a doua”, am fost primiţi (aproape) ultimii în NATO şi în Uniunea Europeană, deşi nu îndeplineam (şi nici acum nu îndeplinim) condiţiile cerute… De secole, ne lăudăm ba că am stat „pavăză creştinătăţii”, luptând cu pecenegii, cumanii, tătarii, turci…, ca Europa să poată dăinui în piatră, durabil, în vreme ce noi am păstrat bordeiul dacic sau am stat în umbra codrului frate (din care nu ne-am jenat, însă, a fura – iar mai nou, îl transformăm pe acest „frate forestier” în cherestea pe unde apucăm)… Dacă am fost bătuţi în diverse sporturi – deşi nu meritam nici remiza – ne consolăm că ne-au bătut unii mai buni (francezi, americani, englezi, italieni, etc)… Ne lăudăm, după vechea vorbă „râde ciob de oală spartă”, chiar şi când trăim prost, că alţii o duc mai rău ca noi (de obicei bulgarii, albanezii, uneori chiar africanii…)… Româna a păstrat, de secole, expresii prin care, fără a scădea valoarea patrimoniului cultural (transmis mai ales prin viu grai), dovedim că ne-a plăcut (?) să ne coborâm la un nivel inferior şi nu să privim în sus, spre mai bine, mai puternic… Să se lege asta şi de expresia „turcul nu taie capetele ce se pleacă”? Mă refer aici la expresii ce ne apropie de ţigani (prefer să utilizez acest termen, deloc peiorativ, utilizat, în forme asemănătoare şi în maghiară, germană sau în limbile slave; un alt motiv este şi prezenţa, de secole, pe hărţi, româneşti, austriece, etc., a termenului Ţigănie – desemnând mahalalele locuite de astfel de cetăţeni). Iată câteva: „a se ţigăni”, „a se îneca precum ţiganul la mal”, „a se certa ca la uşa cortului”…

În altă ordine de idei, construirea (recentă) a statului naţional, a dus, prin cunoaşterea reciprocă a românilor din diversele regiuni ale ţării, la formarea unor stereotipuri, care i-ar situa (?) pe unii „deasupra” celorlalţi… Astfel, bucureştenii ar fi „cei mai cei”, urmaţi de ardeleni şi bănăţeni, apoi de olteni, moldoveni… O asemenea ierarhie, extrem de subiectivă, poate fi ilustrată, fiindcă vorbeam de cumpărăturile de la „second hand” de… hai să-i zicem, o pildă…

Astfel, bucureşteanul îşi cumpără un costum de la „second”… E curat, pare doar puţin purtat, dar e întreg… Bucuros, se uită peste Carpaţi, la ardelean (sau bănăţean) şi râde: ardeleanul (bănăţeanul) are şi el costum, dar e petecit în coate… Ardeleano-bănăţeanul râde, însă, că are şi el de cine: şi olteanul are costum, dar e rupt în coate… „Şi ce dacă” – zice olteanul, uitându-se la moldovean: amărâtul ala are doar cămaşă, că e sărac să-şi ia costum… Moldoveanul, blajin, se uită peste Prut, la basarabean şi râde şi el, cam amar, dar râde: basarabeanul are doar maieu… Şi, ca să nu rămână el de ocară, şi basarabeanul zămbeşte: la est de Nistru e unul mai sărac, ce nici bani de maieu n-are…

Şi-uite-aşa, în loc să-şi unească energiile ca, prin concurenţă loială „inter-provincială” românii să progreseze şi să încerce, gândind pozitiv, să-i depăşească pe maghiari, cehi, germani, elveţieni, francezi etc, ei fac băşcălie, râzând de sărăcia „mai mare” sau „mai mică” a celuilalt conaţional… În acest timp, fiindcă „peştele de la cap se împute” (iar harta actuală a ţării seamănă cu un peşte, „coada” lui fiind Dobrogea), cei din capitală (mulţi dintre ei ne-născuţi acolo) se dau mai ceva decât toţi ceilalţi români, uitând că, cu tot cu ţara pe care ei o numesc, adesea peiorativ, condescendent, „provincie”, se află la periferia „lumii civilizate”…

P.S. Azi mi-am „călcat” pe inimă şi am scris „bucureşti” cu B mare…