În această perioadă a anului se desfăşoară în „dulşele târg” bine-cunoscutele „Sărbători ale Iaşilor”. Prilej, pentru unii, de „campanie electorală” (ar fi de povestit cum poate da 600 – ani de la aşa-zisa primă atestare documentară, o scădere din 2008 a anului 1390, prezent pe o inscripţie din curtea recent renovatei Biserici Armeneşti, dar nu despre asta vrem să vorbim acum la ceas de sărbătoare), pentru alţii – de „buluceală” la „sarmalele electorale” ale Primăriei, sau de „închinăciune”, mai degrabă la mustul şi vinul fiert de la Hala Centrală, decât la moaştele Cuvioasei Parascheva… Şi nici despre asta nu vom face prea multă vorovire, nici despre originea românească balcanică a Cuvioasei ocrotitoare a întregii Moldove (ca şi a celui ce i-a adus sfintele moaşte la Iaşi, domnitorul Vasile Lupu, aromân la origine…) sau despre cum au marcat, de secole, mai ales ciobanii, un adevărat „cult popular”, nescris, în cinstea ei…
Vrem să aducem aminte celor care vor zăbovi, cât de puţin, în „oraşul celor 7 coline”, că acesta ar putea intra, cu uşurinţă, într-o „carte a recordurilor româneşti”, măcar şi pentru că poate fi numit „oraşul celor 3 uniri”! În plus, este şi sigurul care se poate lăuda cu un asemenea titlu. Să vedem de ce…
La 1600, în luna mai, Mihai Viteazul, deja domn al Ţării Româneşti (din 1593) şi al Ardealului (din toamna lui 1599) a intrat în Moldova şi, fără luptă, a fost înscăunat de urmaşii lui Ştefan cel Mare şi ca stăpân al Ţării Moldovei. Înscăunarea s-a produs la Iaşi, care era deja capitală a voievodatului, încheindu-se, aici, procesul de unire sub acelaşi domnitor a Ţărilor Române. Din păcate, această unire a ţinut doar câteva luni…
La 5/17 ianuarie 1859, în sala numită „La Elefant” a actualului Muzeu de Ştiinţe Naturale (pe atunci sediu al Societăţii de Medici şi Naturalişti), Adunarea Electivă a Moldovei l-a ales ca domn pe Alexandru Ioan Cuza. Peste câteva zile, la 24 Ianuarie/5 februarie, la Bucureşti, Adunarea Electivă a Ţării Româneşti a procedat aşişderea. Anul 1859 a devenit, astfel, „anul de naştere” a României moderne. De astă dată, „Unirea cea mică” a început la Iaşi…
Ca o mică paranteză, ar fi indicat, pe viitor, ca toţi cei care – în scop mai mult sau mai puţin electoral – vorvoi să vină la Iaşi spre a dansa „Hora Unirii” la „umbra” statuii lui Cuza, să o facă pe 5, nu pe 24 Ianuarie. Pe 5 ianuarie l-au ales moldovenii pe Cuza… Pe 24 – au votat muntenii (şi oltenii). Că o deplasare la Iaşi pe 5, în ajunul Bobotezei – când s-ar putea să mai fie şi ger – le-ar strica politicienilor de pe Dâmboviţa lunga vacanţă de la Sărbătorile de iarnă, asta-i o altă poveste… Dar aşa s-ar cuveni, mai ales că la anul se vor împlini 150 de ani de la îndoita alegere a lui Cuza şi, în plus, e tot „an electoral”…
Am ajuns la „a treia Unire”, numită „Unirea cea Mare”, cea din 1918. Să recapitulăm, pe scurt, contextul vremii. România intrase în primul război mondial, în vara anului 1916, de partea Antantei, cu dorinţa de eliberare a Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei. Războiul nu a decurs însă conform speranţelor noastre şi, după câteva luni, sudul ţării, inclusiv capitala, au fost ocupate de Puterile Centrale. Regele Ferdinand, Regina Maria, Parlamentul şi Guvernul s-au refugiat la Iaşi. Refăcută în iarna 1916-1917, şi cu importantul sprijin al generalului francez Berthelot, armata română a repurtat în vara anului 1917, câteva victorii strălucite: Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz… Din păcate, ieşirea din război a Rusiei, în urma Revoluţiei bolşevice din octombrie 1917, ne lăsa singuri în faţa inamicului. Astfel, a fost încheiat un armistiţiu şi, în primăvara lui 1918, o „pace” umilitoare…
În acest context, o mică „rază de soare”. După ce îşi proclamase Independenţa, la 24 Ianuarie, Republica Federativă Moldovenească (Basarabia) s-a unit cu România, la 27 Martie/9 Aprilie 1918.
Toamna acestui an a adus, însă, o întorsătură fericită pe frontul de vest. Aproape de încheierea arminstiţiului cu Puterile Centrale, România a reintrat în luptă, de partea Antantei. Pe fondul pierderii războiului, Imperiul austro-ungar se dezagrega. În acest context, la 15/28 Noiembrie, Bucovina s-a unit şi ea cu Ţara. În fine, la 18 Noiembrie/1 Decembrie, la Alba-Iulia, reprezentanţii românilor din Transilvania, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş au proclamat Unirea cu România a teritoriilor locuite de dânşii. Abia în această fericită zi – devenită peste decenii, Ziua Naţională a României -, Regele Ferdinand şi Regina Maria au revenit în Bucureşti, unde au şi fost primiţi reprezentanţii românilor de peste munţi care aduceau marea veste de la Alba-Iulia (primirea de către Majestăţile Lor a delegaţiilor basarabenilor şi bucovinenilor care aduceau deciziile de Unire cu Ţara a acestor provincii s-a petrecut la Iaşi).
Cam aiasta ar fi povestioara „oraşului celor 3 Uniri”.
Poianetu' lui Iocan 
salut ionik,
ink n-am ajuns in dulshele targ. am cochetat doar cu periferiile lui (Pacurari-Copou-Pacurari), dar am auzit ca e imposibila circulatzia. Oana a facut o ora intre alexandru si universitate.
in ceea ce priveste efemera unire, eu cred ca e mai bine asa.
numa’ ghini
Urarea lui tzurca de la final e prescurtarea de la numa’ ghinion? Intreb, nu dau cu paru…Sa asculti muzica de pe blogu’ lui tzurca (Altar) si sa citesti despre Iasi pe blogu’ lui Paganel de la Bruxelles (ceva despre sfinti si orase….), asta da globalizarea biroului….
nu alex, ii o urari di ghini in shel mai dulshi grai moldovinesc
Cartea recordurilor….Iasi…Poate record de prostie pe metru cub de proletar care voteaza cu Nichita…PSD…Vivat la globalizacion! La munca gloabelor!
Vasile Lupu (sau Lupou?)….Cuza (ALI CUZA…asa scrie la mine in dilploma…asta-i pagan!) ….Ferdinand si Maria (a propos, astia la nunta ce-au scris pe invitatii?….F&M suna ca mariajul intre matzele lui bunica-mea)….Marasti, Marasesti, Oituz (haut-lieux de la nation roumaine…muzica!)…Majestatile lor (care majestati, care lor?)…marea veste (niste aurolaci!)…Eu credeam ca te-ai dus la Bruxelles ca sa devii ateu, sa faci pacate si sa lucri pe chestii mai zdravene decat natzionalismele astea…Fara granite, fara stat! Ni Roi, ni maitre! Vivat Anarhia si sa traiasca/infloreasca unirile lor…
Istorii alternative
Scurtă istorioară neromanţată a lui Mişu Curajosu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 15 Oct 2008
Încă din manualul de clasa a IV-a, cel cu coperţi mototolite şi cu domnitori mustăciţi cu pixul, şi pînă în ziua de azi, Mihai Viteazul este prezentat ca un tip prezentabil, călare, pasionat de spart turbane cu barda, care i-a bătut pe turci la Călugăreni de le-a sunat apa-n cap şi care, mai presus de orice, a unit tustrei ţărişoarele româneşti, făcînd, aşa, un fel de avanpremieră la Unirea din 1918. Că lucrurile n-au stat nici pe departe aşa, vă rog să aflaţi din textul care urmează! Prin secolul al XVII-lea, adică la puţin timp după „unirea” din 1600, cronicarii munteni îi bagă la grămadă pe duşmanii lui Mihai, fără nici o milă pentru fraţii lor întru unificare: „Au supus domnia lui Mihai pă turci, pă moldoveni, pă unguri, de-i avea ca pe neşte măgari pă toţi”.
Publicitate
Mişto vorbe despre fraţi! Ideea asta cum că Mişu voia să unească ceva cu altceva nu apare nici la Samuil Micu, mare român ardelean, care zice pe la 1790 şi ceva în Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor că „i-au bătut şi pre turci şi pre ardeleni şi le-a luat Ardealul şi l-au datu împăratului Rudolf”. Care va să zică n-a unit nimiculu. Nici Gheorghe Şincai nu suflă o vorbă despre vreo unire. Ca mai apoi, Mihail Kogălniceanu, în Histoire de la Valachie, publicată în 1837, să zică despre Mihăilă Curajosul că „ambiţia nemăsurată a făcut ca domnia sa să fie strălucită prin cuceriri, dar fatală Ţării Româneşti”. Hopa, p-asta n-o ştiaţi. Cît despre marea victorie contra turcilor de la Călugăreni, la trei zile după cafteala în care dinţii lui Sinan fuseseră aruncaţi în mlaştină, treaba stătea în felul următor: păi, Ţara Românească era din nou paşalîc, bisericile Bucureştiului deveniseră geamii şi-n locul crucilor de pe turnuri stăteau bine-mersi semilune. La 12 zile, guvernator era Saturgi-Mohamed Paşa, iar Sinan, ăla fără dinţi, îl fugărea pe Mihai, care dădea disperat pedale la murg, pe la nord de Tîrgovişte, s-ajungă la unguri, să-şi scape curu’.
Să răspund pe rând, că am la ce răspunde (asta fiindcă, aproximativ o săptămână am avut calculatorul „gripat” – şi maşinile pot face „viroze”…).
Pentru tzurca … dacă zici tu, aşa o fi… La fel, în ardeleneasca mea moldavă, numa’ ghini! 🙂
Pentru „celălalt Vladimir”: sunt de acord cu chestia cu Nichita (el marlanos) şi PSD-ul lui şi cu treaba aceea cu munca (pentru el şi ai lui). Subscriu, parţial şi la chestia cu anarhia…
Legat de povestea cu „fără stat”, o să vină, zilele astea, aşa o povestioară despre cum ar trebui să se curme „inflaţia” aiasta de comune în Români(c)a, despre cum s-ar putea înfiinţa asociaţii intracomunale care să aibă forţa economică şi organizatorică să gestioneze ele ceea ce centrul judeţean nu poate că e departe şi e prea centralizator (replica bucureştilor în teritoriu – tzurca ştie de ce nu pun majusculă), iar comuna e prea nevolnică şi despre o regionalizare a ţării, care să pună în valoare individualităţile şi potenţialul local/regional… Ca o paranteză… dacă la noi „comuniada” e în plină desfăşurare, la belgieni e invers: de câteva decenii le dispar comune, prin fuziunea între cele existente cândva… Din raţiuni practice… Şi nu vreau să fiu sadic, dar, dacă pe fondul de hartă la care v-aţi chinuit erau 3140 de comune, vă anunţ că acum sunt 3154 (provizoriu, că mai am de introdus datele la încă vreo 20 de judeţe – după lista detaliată cu secţiile de votare, pe comune, de la localele din vară…; când e gata, o să ajungă fişierul şi la voi).
Despre conu’ Mişu (h)ăl plin de curagiu… numa’ di ghini, că-i „oale şi ulcele” de mult, după Câmpia Turzii… Mulţi cred că ungurii l-au descăpăţânat, dar Basta era albanez şi avea poruncă de la Praga, care era, pe-atunci, capitala habsburgului Rudolf… Globalizarea, sau măcar, europenizarea funcţiona deja…
Despre ce spui matale că scrie în „Academia Caţavencu” – două precizări: 1) Bălcescu zice cu totul altceva (şi el, cel puţin, era contemporan cu Kogălniceanu şi oleacă la fel de oltean precum Vodă Mişu) şi 2) Se pare că „băşcălia salvează România!” 🙂 În rest, Vivat…
deci inca 14 comune, care da mai mult?, care da mai mult?
P(i din a)S – oricum, tot pe fondul vechi lucram
deci inca 14 comune, care da mai mult?, care da mai mult?
P(i din a)S – oricum, tot pe fondul vechi lucram
(semnat: olteanu – ionik stie- de serviciu
Citez:
…(replica bucureştilor în teritoriu – tzurca ştie de ce nu pun majusculă)…sa inteleg ca tzurca stie de ce nu pui majuscula la tzurca sau la bucuresti? Mai beau doua dileme de astea si ma culc…
Salut! Întâi pentru tzurca: am greşit în mailul de astă-noapte: sunt 3180 de comune acum, nu 3178… Deci, „maximul” acestei „licitaţii” este de 230 de comune noi! Deocamdată… La noi, „comuniada” continuă… La alţii, în Belgia adică, e invers… La ei dispar comune, prin fuziune… Au scăzut, în câteva decenii de la peste 1000 la vreo 500… Motivul: eficienţa administrativă, dezvoltarea economică…
Salut şi lui V.P. (ştie el care). Era vorba de bucureşti… Şi… să-ţi fie de bine dilemele alea, de le băui aseară… La ora când tu te „dilemizai”, tot aia făceam şi eu… 🙂
dilemele lui vp dau oare mahmureala? vp sa stii ca ma duc la bucuresti cu cartografii efemere, si cua asta am pus’o (deopotriva)de’o vacantza si de’o trilogie (vezi ca esti si aici coautor, ca si la cartografia intre panoptikon si prophetzie). salut ionik
oricum, pe aici dilemele rom[nesti dau dureri doar de cot, cur sau pula. am pus’o si aici de’o trilogie – CCP sa’i spunem. cu cat mai putini c cu atat mai bine.
saltare, ne mai vedem pe tzurca
revin,
acu ma uit ca fiecare e insemnat, eu cu vp (alias alex, sau invers) avem semne crestine, s-au oricum, angelice, da tu’ paganelis ai semn dracesc. te’o fi contactat vreo secta din aia modializanta, ori itzi razi de noi cu nishte bankutze dispuse (aproape)circular, facute de’un tamplar, bineintzeles european (nepriceputu’), tzi-as mai da rime cu ar, dar mi’e teama ca n’am har (la versuri)
Salut! Nu, măi tzurca, e exact pi dos (nu pidosnic…). A decupat programul de îmi puse poza, o bucăţică din nişte hemicicluri, dintr-o hartă legată de Parlamentul European… Am vrut să o retuşez, nu m-a lăsat şi a rămas aşa
ok ionik, vii sa votezi circumscriptzioneshte!?
utai – vezi banku de pe tzurca – postat azi
Salut! Vazui!… Bun banc… Vezi ca l-am si comentat oleaca, asa, ca ma nedumerea ceva… Si, apropos de vot… Mai multe dileme: unu – cea stramoseasca, a cetateanului turmentat (da’, io cu cine votez?); doi – votul meu se cumuleaza pentru circumscriptia „Diaspora” (cred ca e un judet nou, extra-teritorial, al Romaniei), dar pe urma eu revin in circumscriptia Iasi: eu cui cer socoteala daca respectivul nu-si face treaba? trei – daca nu ma lasa tanti ambasada sa votez, ca inca n-am viza de resedinta (vine abia dupa Anul Nou)?…, Si, apropos de Romani(c)a noastra cu „judetul” asta al ei, „Diaspora”… Uite cum s-a implinit profetia lui Petru Rares, reprodusa cu o perseverenta demna de o cauza mai buna de oficiosul PRM, „Vom fi ce-am fost si mai mult decat atat!”… 🙂
adik, astia tampitzi rau de tot. is mai tampitzi (desi sunt mai putzini) decat totzi din PSD, PDL si PNL la un loc
Salut, Jorj!… Ştii tu vorba ceea: încercarea moarte n-are!… Sau… încearcă şi ei marea (Neagră) cu degetul – deşi, mai degrabă ar încerca (pe lângă) lacul Balaton… Şi-apoi, uite câteva exemple, de la locale. Judeţul Gorj: 285 voturi pentru UDMR, dintre care, Rovinari – 85, Musetesti – 49, Scoarta – 25, Tismana – 24… În Mehedinţi: 72 de voturi la Drobeta-Turnul Severin (nimic la Orşova, în Banatul istoric)! Cu 100 de aici, alţi 150 de acolo, etc. se mai adună de-un mandat, la nivel naţional, prin redistribuirea voturilor neutilizate la nivel naţional…
Si cu UDMR-ul si cu UDPR (ce-i asta, cum ce-i asta, uniunea democrata a papuasilor din romania) e mai bine sa votam, decat cu peremeu sau pemereul (oricum tot una’ ca tot muisti sunt). salut ionik
Salut, Jorj! Ca să vorghescu şî io în papauaneză: igen! 🙂
Dragilor, asta da comunicare. ‘Tehnologie, frateeee!’ Aceleasi discutii destepte, trecute din spatiul ‘la arcade, cu submarine’ in cel virtual. Brava! Mi-e dor de voi, poate ne-om intalni candva, cumva… Merge sa postam si in olteneste 🙂 ?
Cezar, stiti voi (sper)
Salutare, Cezărică! Nu ştiu cum ai dat de mine pe blog, dar mă bucur să putem sta de vorbă fie şi aşa, deocamdată! Aseară, la Seminarul „D. Cantemir” cunoscui un oltean de la Dăbuleni…